Antrenorii celebrei academii de fotbal de la Barcelona au venit la Cluj şi lucrează cu peste 160 de copii români. „Mai presus de orice, li se explică respectul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timp de câteva zile, micuţii visează cu ochii deschişi că vor deveni într-o zi Messi sau Suarez
Timp de câteva zile, micuţii visează cu ochii deschişi că vor deveni într-o zi Messi sau Suarez

Peste 160 de copii din România cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani participă în aceste zile la Cluj la tabăra de fotbal „Barça Academy”. Tabăra de fotbal a debutat pe 4 septembrie şi durează până pe 8 septembrie. Clubul catalan a trimis în Ardeal un coorodonator tehnic de la propria academie şi patru antrenori specializaţi în fotbalul juvenil.

Tabăra este organizată de Marius Pintea (foto, jos), fost handbalist la Armătura Cluj, care colaborează de mai mulţi ani cu gruparea din capitala Cataluniei. Pintea a mai organizat anul trecut, la Cluj, o tabără similară pentru handbal, iar în acest an a coordonat activităţile unei tabere similare în Suedia. Referitor la tabăra din acest an, el spune că aceasta reprezintă o premieră pentru România. Peste 70 din cei 161 de copii înscrişi au venit din toate colţurile ţării pentru a se antrena câteva zile cu specialiştii clubului iberic.

academia barcelona cluj marius pintea foto stefan lica

„Eu colaborez cu staff-ul Barcelonei ca şi club de ceva ani, iar această iniţiativă o plănuiam de mai multă vreme. Însă condiţiile pentru organizarea unui astfel de eveniment necesită pregătiri serioase. Din păcate, noi am avut cel mult două luni la dispoziţie pentru asta, iar iniţial nici nu eram siguri că vom reuşi să punem totul la punct într-un timp atât de scurt. Când colaborezi cu Barcelona trebuie să onorezi printre altele nişte taxe de brand şi să plăteşti antrenorii care vin. A fost scump, nu pot avansa cifre, dar am reuşit să strângem aceşti bani. Am fost sprijiniţi şi de autorităţile locale, dar şi de conducerea Universităţii Babeş-Bolyai care ne-a ajutat foarte mult, în special cu partea care ţine de infrastructură”, spune Pintea. 

Pe ce s-au axat spaniolii

Pe terenurile Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu” din Cluj se antrenează peste 160 de copii. Împărţiţi pe mai multe grupe, în funcţie de vârstă, aceştia sunt supravegheaţi strict de tehnicienii sosiţi din Spania. Programul este structurat în aşa fel încât fiecare zi aduce ceva nou. 

academia barcelona cluj marius pintea foto stefan lica

„În prima zi, pe 4 septembrie, i-au învăţat pe copii cum să ocupe spaţiile în teren şi cum să se demarce. Următoarea zi a fost dedicată posesiei mingii, iar antrenorii i-au învăţat pe micuţi ce au de făcut atunci când sunt la balon. Cum se controlează mingea, cum se pasează, dar şi altele. Apoi, în ziua a treia, ei sunt învăţaţi cum să urce cu balonul în terenul advers şi cum să păstreze mingea. Urmează acum să li se predea tehnicile de finalizare din faţa porţii. În plus, în fiecare zi li se explică importanţa unuia sau a mai multor posturi. Au aflat însemnătatea portarului şi rolul său, după care s-a trecut la celelalte posturi, la fundaşi, mijlocaşi şi atacanţi. Dar mai presus de orice li se explică principiile Barcelonei, educaţia micului fotbalist şi creşterea lui într-un mediu sănătos, respectul faţă de propria echipă şi de adversar şi tot ceea ce trebuie să ştie un viitor sportiv”, explică Pintea. 

Cum au perceput copiii tabăra cu antrenorii de la Barcelona

Printre micuţii care au venit la Cluj se numără şi Patricia şi Sorin. Patricia (foto) are 9 ani, îl are idol pe Messi şi a venit însoţită de părinţii săi la Cluj.

academia barcelona cluj marius pintea foto stefan lica

„Sunt foarte fericită că sunt aici, am făcut un mare efort şi îmi place să joc pe postul de fundaş dreapta.  Messi e idolul meu”, spune micuţa.

Patricia vorbeşte despre Academia Barcelonei

Tot 9 ani are şi Sorin, care a venit de la Braşov cu gândul că va învăţa fotbal de la profesioniştii care se ocupă şi de puştii Barcelonei.
 

„Am venit la Academia Barca cu mare mândrie. E un vis devenit realitate. Poesie multă, driblinguri multe, şuturi multe... E un vis devenit realitate. Postul meu preferat e cel de mijlocaş stânga şi jucătorul meu preferat e Suarez. M-am înţeles foarte bine cu antrenorii străini, m-am şi împrietenit cu unii dintre ei”, a spus Sorin.

Cum au perceput copiii antrenamentele cu tehnicienii Barcelonei

 

Vor să deschidă la Cluj o academie unică în România

Antrenorii clubului Barcelona au sosit la Cluj după ce de curând au fost prezenţi în Japonia, la inaugurarea celei de-a patra academii a grupării catalane. Tehnicienii au deja o bogată experienţă şi au mai participat la astfel de evenimente în Statele Unite, Japonia sau Turcia. Printre aceştia se numără şi coordonatorul tehnic Marc Aymerich (foto, stânga).

marc aymerich antrenor coordonator de la academia barcelonei foto stefan lica

„Am fost primiţi foarte bine aici. Organizatorii, modul în care au organizat evenimentul, copiii şi părinţii ne-au făcut să ne simţim foarte bine aici. Aşa cum spunem de fiecare dată, nu căutăm nicăieri un jucător anume ieşit din comun. Venim aici să-i învăţăm metodologia, să transmitem valorile Barcelonei şi să încercăm să lucrăm într-un mod cât mai plăcut. Cel mai important lucru e că încercăm să formăm oameni, să formăm caractere. Şi vrem ca toţi cei care au venit aici să plece cu un zâmbet şi să revină la anul cu plăcere”, susţine Aymerich.

Marc Aymerich, antrenor-coordonator la Academia Barcelonei, vorbeşte despre experienţa de la Cluj

Organizatorul taberei de fotbal intenţionează să transforme acest eveniment într-unul anual. În 2019, tabăra ar urma să fie extinsă şi să vină la Cluj şi antrenori de handbal şi de baschet. Însă cea mai mare provocare o constituie deschiderea Academiei Barcelona în România.

„Vom organiza şi anul viitorului o astfel de tabără. Anul ăsta am organizat şi în Suedia, iar în Cluj intenţionez să organizez un camp multisportiv, începând din 2019. În ce-i priveşte pe reprezentanţii clubului, deocamdată acesta a fost primul lor contact cu Clujul, dar vor reveni aici şi la anul. Se pare că încet, cu paşi mărunţi, ne-am putea îndrepta şi spre deschiderea unei academii. Însă e nevoie de un proiect special şi de fonduri importante pentru că Barcelona îşi asociază numele doar cu performanţa şi cu oameni care pun pasiune în ceea ce fac şi dovedesc seriozitate”, precizează Pintea.
 

Mai multe companii importante din România tatonează deja terenul, tentate fiind să investească într-o astfel de academie, unică în România, sub culorile blaugrana.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite