Angajata BT acuzată de furt vrea din nou la bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta administratoare de conturi cere în instanţă să fie reangajată şi să primească despăgubiri pentru că a fost demisă. Mirela Perţe, fosta angajată a Băncii Transilvania (BT) acuzată de procurorii DIICOT că ar fi furat 520.000 de lei şi 33.000 de euro din contul a trei clienţi, cere în instanţă, despăgubiri băncii.

Mirela Perţe, aflată în arest, a formulat o acţiune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Cluj, în care contestă decizia de concediere a băncii, invocând mai multe abateri de la Codul Muncii.

Fosta administratoare de conturi, cercetată pentru  înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals informatic în formă continuată şi efectuare de operaţiuni de plată cu un instrument electronic fără consimţământul titularului, susţine că decizia de concediere este nelegală.

Mirela Perţe cere ca instanţa să oblige banca să o reangajeze la agenţia BT din Piaţa Mihai Viteazul, respectiv să-i plătească despăgubiri constând în salarii indexate, majorate şi reactualizate, de la data desfacerii dosarului, până la reintegrarea efectivă, precum şi celelalte drepturi băneşti. Mai mult, Perţe solicită ca Banca Transilvania să achite şi cheltuielile de judecată.

Invocă mai multe abateri

În motivarea acţiunii, Perţe arată că potrivit articolului 268 din Codul Muncii, concedierea poate fi făcută în termen de 30 de zile de la data depistării abaterii, dar nu mai târziu de şase luni. Fosta administratoare de conturi arată că, de fapt, ea a fost concediată în 5 august, iar „presupusa abatere“ ar fi fost depistată în 28 iulie, fără a se ţine cont de data la care s-ar fi făcut transferurile din conturile persoanelor prejudiciate. Potrivit acesteia, decizia de concediere trebuie să o fi primit în maximum cinci zile, ori ea a aflat doar peste opt zile.

„Nu mă consider vinovată de acuzaţiile care mi se aduc. S-au făcut presiuni în cadrul audierilor care au durat şapte ore, de recunoaşterea anumitor fapte foarte grave. Nu mi s-a permis citirea plângerilor formulate de păgubiţi“, mai arată Mirela Perţe. Aceasta a mai acuzat-o pe una dintre persoanele păgubite că a cheltuit banii, iar acum a formulat o plângere pentru a-i obţine de la bancă. 

Avocatul fostei lucrătoare BT, Cătălin Bichescu, a arătat că acţiunea a fost formulată înainte de începerea urmăririi penale pe numele clientei sale. „Probabil cauza se va suspenda. Noi am contestat legalitatea concedierii, nu şi temeinicia ei. Faptele şi abaterile care au dus la concediere trebuie detaliate, or aici avem de-a face cu formulări generale“, a declarat avocatul.

Perţe e acuzată că ar fi câştigat încrederea a trei clienţi, din contul cărora ar fi sustras 520.000 lei şi 33.000 folosind metoda „suveică“.

CLUJ: Cum a furat angajata BT banii clienţilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite