Angajata de la Apele Române detaşată abuziv la 550 de kilometri de casă, repusă în drepturi de judecători. „Trebuie cercetaţi cei care se cred Dumnezei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Grozavu susţine că ar trebui să se facă o anchetă serioasă cu privire la numirile în posturi de directori pe linie politică la Apele Române. FOTO: Arhivă personală
Carmen Grozavu susţine că ar trebui să se facă o anchetă serioasă cu privire la numirile în posturi de directori pe linie politică la Apele Române. FOTO: Arhivă personală

Carmen Grozavu, inspector la Administraţia Bazinală Someş Tisa, a câştigat în primă instanţă procesul prin care detaşarea ei la 550 de kilometri de casă a fost considerată nelegală, dar vrea să continue procesul în penal pentru a demonstra că şefii ei au comis abuz în funcţie.

Conflictul a început în  în 25 august 2020, atunci când, conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a dispus detaşarea inspectoarei de specialitate Carmen Grozavu de la Cluj-Napoca la Galaţi, începând din 1 septembrie pentru o perioadă de un an. 

Decizia trimisă prin Poştă a ajuns la clujeancă (care activa de 11 ani la sediul din Cluj-Napoca al Apelor Române) doar cu două zile înainte de data la care trebuia să-şi înceapă munca în Galaţi.    

Grozavu a cerut în instanţă anularea deciziei din mai multe motive. Unul dintre acestea: detaşarea ar fi cauzat  destabilizare activităţii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa, deoarece ar rămâne doar cinci inspectori, aspect contrar organigramei şi Regulamentului de organizare.  

În plus, „din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă care sunt motivele pentru care s-a dispus detaşarea, actul emis fiind nemotivat în fapt, în cuprinsul acestuia fiind doar enumerate prevederile legale”, a mai arătat reclamanta. 

„Detaşare pe criterii politice”

Grozavu a mai susţinut că nu i s-a dat posibilitatea să refuze detaşarea la distanţă de 550 de kilometri de casă, deşi existau motive familiale şi personale temeinice, „Soţul său lucrează în altă localitate (în Sfântu Gheorghe), iar tatăl său suferă de anumite afecţiuni grave pentru care trebuie să fie tratat în Cluj-Napoca şi trebuie să aibă grijă de el”, au consemnat magistraţii.

Inspectoarea a considerat „că măsura detaşării a fost dispusă pe criterii politice, având un scop pur şicanatoriu”. Grozavu susţine că „a ajuns să nu fie privită cu ochi buni de către şefi”, pentru implicarea ei în cazul Florinei Rus. Este vorba despre angajata are a fost eliberată din funcţia de şef serviciu, ocupată interimar, pentru a-i face loc lui Valentin Avram, un personaj apropiat de conducerea PNL Cluj.

Conducerea a decis scoaterea la concurs a postului ocupat de Florina Rus, în locul ei fiind numit Avram. Când s-a constatat că aceasta câştigase proba scrisă cu notă mare şi rămăsese singura candidată calificată pentru proba orală, conducerea a anulat concursul. Carmen Grozavu, în calitate de observator al sindicatului la concursul respectiv, a depus mai multe sesizări, inclusiv la Ministerul Apelor şi Pădurilor, în care acuza conducerea ABA Someş-Tisa de abuz.   

Reclamanta a solicitând obligarea pârâţilor (în solidar) Ia acordarea de despăgubiri în valoare de 5.000 de lei reprezentând valoarea prejudiciului moral suferit. 

Ce spun pârâţii

Pârâta, ABA Someş-Tisa, a solicitat respingerea acţiunii, motivând că reclamanta nu a dovedit că îşi întreţine tatăl şi nici că tatăl acesteia, care se încadrează în grad de handicap accentuat, ar avea nevoie de asistent personal. Cu privire la acuzaţiile privind detaşarea sa pe criterii politice, pârâta „a arătat că aceste acuzaţii sunt foarte grave şi calomnioase la adresa sa şi trebuie dovedite”. 

Directorii ABA Someş-Tisa, atât cel în funcţie în momentul luării deciziei – Adrian Mureşan, cât şi cel aflat în funcţie în momentul desfăşurării procesului – Ovidiu Vişan, cât şi cel acuzat că a iniţiat procedura - şeful Inspecţiei Bazinale Someş-Tisa, Valentin Avram - au arătat că nu au calitate procesuală, deoarece decizia detaşării a fot luată de ABA Someş-Tisa şi nu de ei, personal. Aceştia, şi-au însuşit argumentele ABA Someş Tise cu privire la legalitatea detaşării.

Întrebat dacă a fost numit sau nu politic, Valentin Avram, şef inspector ABA Someş-Tisa, a răspuns, presei: „Nu există în Administraţia Bazinală Someş-Tisa niciun şef de serviciu, birou sau compartiment care să fi dat examen pe funcţia de conducere. Toţi au fost numiţi, nu pot să spun că au fost numiţi politic sau nu, că nu sunt în măsură”. 

El a mai susţinut că are competenţe pentru funcţia pe care o ocupă:  „Se discută despre lipsa de profesionalism a mea, în contextul în care ani de zile consecutiv am avut calificative de foarte bine, acordate chiar de către dânsa (Florina Rus).” Avram sugerează că cea al cărui post l-a ocupat fără concurs – Florina Rus – ar avea motive de natură personală să-l acuze că a fost pus politic în funcţie. Instanţa i-a dat dreptate Florinei Rus, constatând că ABA Someş-Tisa a anulat ilegal concursul câştigat de ea. 

„Trebuie cercetaţi cei doi directori care se cred Dumnezei”

Instanţa a decis anularea detaşării, având în vedere că nu s-a ţinut cont „de motivele personale temeinice evidenţiate, de care s-a prevalat reclamanta”, anume faptul că aceasta îşi îngrijeşte tatăl. Tribunalul a apreciat, însă, că reclamanta nu va obţine daune morale, având în vedere că, practic, ea nu a desfăşurat nicio zi de muncă în Galaţi, deoarece a atacat decizia şi efectele acesteia au fost anulate până la finalizarea procesului pe fond. 

Ambele părţi au făcut apel, iar cauza a ajuns pe masa Curţii de Apel Cluj, care trebuia să se pronunţe la începutul lunii noiembrie, însă a amânat cauza.


Carmen Grozavu a explicat pentru „Adevărul” de ce a făcut apel în condiţiile în care instanţa i-a dat dreptate şi a anulat delegarea. Ea a explicat că „vreau ca instanţa să se pronunţe cu privire la daune - iniţial am cerut daune materiale de 1 leu, apoi am fost sfătuită de avocaţi să cer 5.000 de lei, o sumă totuşi fără miză – pentru că vreau ca instanţa să constate că au făcut totuşi o faptă ilicită şi să mă folosesc de sentinţă pentru a-i denunţa în penal pentru abuz în serviciu”. Pentru a primi despăgubiri, reclamanta trebuie să dovedească instanţei că a existat o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a pârâţilor şi prejudiciul suferit de ea.  

„Dacă instanţa îmi da va da dreptate, atunci ar trebui cercetaţi cei doi directori care se cred Dumnezei şi văzut cum au putut să ia o asemenea hotărâre vis-a-vis de viaţa unui om. Cineva trebuie să stabilească în ce ţară pot doi oameni să ia astfel de decizii”, completează Grozavu şi precizează că postul de la Galaţi a fost creată special pentru ea, neexistând, de fapt, o nevoie în acest sens. 

„Au fost implicaţi de fapt, mai mult de doi directori, pentru că deciziile au fost luate şi  cu ajutorul directorului de atunci al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad, Petru Avram, vicepreşedinte PNL Iaşi, cel care a creat un post vacant la Galaţi”, completează Grozavu. 

Avram a devenit celebru după reportajul Recorder care a dezvăluit că a angajat o chelneriţă pe post de inginer la Apele Române. Petru Avram, autointitulatul „animal politic", şi-a dat demisia pe 28 aprilie din funcţie, la două zile după ce DNA a anunţat că a început urmărirea penală împotriva sa în cazul angajării chelneriţei.

 

Vă mai recomandăm:

Concurs trucat politic la Apele Române. Angajata prejudiciată, repusă în drepturi de judecători VIDEO

 

Noi dezvăluiri despre mafia de la Apele Române. Concurs anulat deoarece postul a fost câştigat de „altcineva decât trebuia”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite