Amenda-record de 50.000 de lei, anulată în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii clujeni au anulat una dintre cele mai mari amenzi aplicate de poliţiştii clujeni. Balázs Pál Gergely, comandantul Batalionului Secuiesc al Noii Garzi Maghiare, a fost amendat pe 1 decembrie 2009 pentru „organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise“.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au admis, la începutul săptămânii, acţiunea formulată de comandantul Batalionului Secuiesc din cadrul Noii Gărzi Maghiare, organizaţie extremistă care militează pentru separarea Ţinutului Secuiesc de România, şi au dispus ca Balázs Pál Gergely să fie scutit de la plata amenzii de 50.000 de lei. Sancţiunea i-a fost aplicată lui Balázs în seara de 1 decembrie a anului trecut, de lucrătorii Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca.

Tânărul originar din Luduş, judeţul Mureş, a fost acuzat de organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, întrucât acesta a organizat pe 1 Decembrie comemorarea a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc. Legea 60/1991 prevede că faptele menţionate se pedepsesc cu amendă de la 50.000 la 200.000 de lei sau închisoare contravenţională.

Pe lângă adoptarea hotărârii de anulare a sancţiunii, judecătorii au mai dispus ca Balázs să fie cel care suportă cheltuielile de judecată. „Hotărârea poată fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare“, a arătat judecătorul Lucian Marian, purtător de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs 

Contactat telefonic de „Adevărul de Seară“, Balázs Pál Gergely a spus că vede hotărârea instanţei drept una „corectă“. „Este o hotărâre corectă pentru că nu a fost nicio manifestare ci doar o acţiune de comemorare. Dacă Poliţia şi-ar fi făcut treaba, atunci ar fi avut dovezi în instanţă pentru a argumenta pe ce bază s-a aplicat amenda. Aşa, s-au încurcat în legi“, a mai spus comandantul Batalionului Secuiesc.

Balázs Pál Gergely, care în prezent este în atenţia procurorilor clujeni şi pentru că a purtat în data de 15 martie cu ocazia „Zilei Maghiarilor de Pretututindeni, inscripţia „Meine Ehre heißt Treue” („Onoarea mea este loialitate“ - mesaj specific trupelor SS din Germania nazistă – n.r.), mai arată că în ciuda faptului că este mereu luat în vizor de poliţiştii clujeni, îi apreciază. „De fiecare dată au vorbit şi s-au comportat frumos. Nu ştiu nimic însă de geaca mea pe care era afişată inscripţia, şi care a rămas la poliţişti ca probă“, a mai spus Balázs, care însă a refuzat să vorbească despre acţiunile pe care le întreprinde organizaţia pe care o conduce.

Inspectorul Gina Pop, purtător de cuvânt al IPJ Cluj, a spus că în funcţie de motivaţia hotărârii judecătoreşti de anulare a amenzii, care va fi făcută public ulterior, va fi luată o eventuală decizie de atacare cu recurs. „Aşteptăm motivaţia şi ne rezervăm dreptul de a ataca hotărârea cu recurs“, a spus Pop.

La un pas de bătaie

În seara zilei de 1 decembrie 2009, Primăria Cluj-Napoca a dispus interzicea oricăror alte manifestări, decât cele dedicate Zilei Naţionale a României. În jurul orei 17.00, nouă membri ai batalionului Secuiesc ai Noii Gărzi Maghiare au încercat să comemoreze 91 de ani de la înfiinţarea acestuia. Înconjuraţi de zeci de poliţişti şi jandarmi, manifestanţii au fost „salvaţi“ de furia a peste 150 de membri ai Noii Drepte. Atunci, liderul manifestanţilor a fost amendat cu suma de 50.000 lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite