Amazon caută angajaţi la Târgul de Cariere. Principalele domenii în care se vor face angajări

Amazon caută angajaţi la Târgul de Cariere. Principalele domenii în care se vor face angajări

Circa 5.000 de potenţiali viitori angajaţi sunt aşteptaţi la Târgul de cariere

Peste 60 de companii vor fi prezente la Târgul de Cariere, la BT Arena din Cluj-Napoca, în zilele de 26 şi 27 martie. Cei interesaţi pot alege dintr-o ofertă de peste 2.000 de locuri de muncă.

Timp de două zile, pe 26 şi 27 martie, între orele 11.00 şi 18.00, toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, la Cluj, pot să-şi găsescă un job la Târgul de Cariere.
 
Peste 60 de companii din domeniile retail, automotive, turism, consultanţă, inginerie, producţie tehnică, servicii şi BPO, energie şi financiar-bancar vor fi prezente la eveniment. Printre acestea se numără: Vertiv, Emerson, STC, Genpact, LIDL, Blue Projects, Kaufland, STA Travel, Michelin, VOHKUS Technologies. Angajatorii oferă peste 2000 de locuri de muncă.
 
Pentru prima dată la Târgul de Cariere vor fi prezente companiile Orange şi Amazon, care oferă locuri de muncă în categoria Call Center, respectiv locuri de muncă în domeniul IT, compania Amazon angajând chiar şi remote.
 

Ce speakeri au fost invitaţi la eveniment

 
La cea de-a doua ediţie „I love my job Academy” vă veţi putea întâlni cu speakeri din diverse domenii, medicină, televiziune, cinematografie, organizare de evenimente. În 26 martie, la conferinţa I love my job, aveţi ocazia să-i ascultaţi pe Irina Margareta Nistor, Dani Oţil, Cristian Hordilă, Bogdan Bob Rădulescu, Raluca Anton, Mircea Stoica, Diana Apan, Cosmin Andron, Anca Dinu şi Bogdan Florea.
 
În 27 martie, activităţile din cadrul I love my job Academy continuă cu o secţiune dedicată antreprenorilor, la care vor participa Vlad Crişan, Ruben Perju, Vlad Icleanu şi Radu Sălcudean. Cei care se înregistrează gratuit la conferinţa I love my job au ocazia să câştige gratuit bilete la Electric Castle şi un abonament la TIFF 18. 
 
Recrutarea se face într-un mod inteligent, susţin organizatorii evenimentului, prin intermediul unei aplicaţiei prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesaţi de participarea la eveniment sunt sfătuiţi să-şi instaleze aplicaţia eJobs pe telefonul mobil şi să vină pregătiţi cu CV-ul gata întocmit în aplicaţie. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj. 
La această ediţie, organizatorii se aşteaptă să participe peste 5.000 de candidaţi, interesaţi de toate oportunităţile profesionale oferite în cadrul evenimentului.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: