FOTO VIDEO Alain Delon, confesiune la TIFF: „Totul în viaţă îl datorez femeilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alain Delon a vorbit sâmbătă, 10 iunie, într-o conferinţă de presă la TIFF, despre dragoste, despre femei, despre cariera sa din cinematografie, dar şi despre sfatul care l-a ajutat în toată cariera.

După proiecţia filmului său de vineri seara din Piaţa Unirii din Cluj, „Afacerea Pigot“, actorul francez Alain Delon, în vârstă de 81 de ani, a avut sâmbătă dimineaţa o întâlnire cu jurnaliştii, iar diseară va fi distins cu un premiu pentru întreaga carieră. Discuţia a fost purtată în franceză şi română, şi a fost moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

alain delon foto florina pop

Footgrafii înainte de conferinţa de presă  FOTO Florina Pop

Actorul a afirmat că l-a impresionat căldura şi dragostea cu care l-a primit aseară publicul, căldură de care nu se bucură acasă, în Franţa.

„Am văzut 3.500 de oameni într-o piaţă. Nu sunt generalul de Gaulle, nu sunt preşedintele Republicii. Este impresionant. Mi-a făcut plăcere, mai ales că nu se întâmplă asta acasă. Eu sunt mult mai iubit în lume decât în Franţa. Acolo tot timpul am deranjat. Ţine de mentalitate“, afirmă Delon.

Mărturiseşte că în copilărie nu-i trecea prin cap să se facă actor, ci poliţist. „Când eram mic, în faţa casei erau doi poliţişti cu pelerine. Voiam să port asta când o să fiu mare. Nu voiam să fiu actor, dar la 22 de ani am devenit actor. Nimeni din familie nu venea din acest mediu“, a declarat Delon.

image

Alain Delon  FOTO Nicu Cherciu/TIFF

Sfatul

În ce priveşte filmele în care a jucat şi stilul său inconfundabil, actorul a rememorat un sfat pe care l-a primit în urmă cu mulţi ani.

„În prima zi de filmare, regizorul a venit şi mi-a spus: «Ascultă, Alain, îţi voi spune ceva foarte important: fii ceea ce eşti! Priveşte cum priveşti, spune cum spui tu. Fii tu însuţi şi nu juca! Trăieşte!» (… ) Acest sfat m-a urmărit toată viaţa“, a afirmat actorul.

Iar unul dintre marii regizori cu care a lucrat a fost Jean Pierre Melville. „Este enorm, nu am spus că a fost cel mai mare. Melville este genul de cineast care nu mai există şi datorită acestei absenţe nu mai vreau să fac cinematografie“, consideră actorul.

image

Alain Delon FOTO Nicu Cherciu/TIFF

Despre rolul femeilor

Despre rolul pe care l-au jucat reprezentantele sexului frumos în viaţa sa, acesta a declarat că primul film propus a fost unul în care a jucat datorită femeilor:

„Totul în viaţă îl datorez femeilor. Ele m-au creat, ele au făcut din mine un bun actor. Mereu am vrut să citesc în ochii femeii iubite că sunt cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic. Ea a fost motivaţia mea“.

Întrebat ce înseamnă pentru el dragostea, Delon a afirmat că e cel mai important lucru din viaţa sa, dar şi că nu există femeie ideală:

„E primul lucru care mă interesează în lume. Ceea ce iubesc mai mult în viaţă e femeia. Femeia e dragostea. Ok? Nu sunt încă gay!“.

Despre regizori

Legat de cinematografia actuală, Delon susţine că nu-l interesează prea mult cinematografia de azi.

„Nu mă mai ocup de cinematografie pentru că toţi oamenii cu care am lucrat, pe care îi iubesc şi îi respect, şi care m-au învăţat ceva nu mai sunt, din păcat, printre noi.  Perioada actuală a regizorilor şi actorilor nu mă interesează deloc. Am preferat să mă retrag. Mai am un proiect cinematografic şi un proiect de teatru“, a adăugat actorul.

Întrebat de ce nu a jucat în comedii, acesta a răspuns că publicul îl dorea în altfel de roluri: „Am vrut să fac lucrurile bine. Când faci filme din toate ipostazele nu poate tot timpul să iasă bine. (...) Nu e din cauza mea, ci din cauza publicului care voia să mă vadă în roluri precise. Fie bandit, fie poliţist şi trebuia să mor ca toţi să fie fericiţi. Asta cereau oamenii şi asta le plăcea. A trebuit să le dau ce au vrut. Altfel nu eram aici“.

alain delon foto florina pop

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor  FOTO Florina Pop

Despre filmele româneşti

Delon a spus că nu cunoaşte multe filme româneşti, dar că a văzut filmul „Bacalaureat”, al lui Cristian Mungiu, şi că i-a plăcut, dar şi că nu merge la Cannes întrucât e un festival de publicitate.

„Am văzut Bacalaureat, un film foarte frumos. În Franţa nu te anunţă nimeni, deci poţi afla doar accidental. Nu merg la Cannes. Nu mă mai plac ei pe mine şi nici eu pe ei. A devenit un festival de publicitate şi este foarte american. Ce să caut acolo?“, a afirmat acesta.

El a declarat că a colaborat cu actriţa româncă Elvira Popescu, şi că aceasta a fost una dintre femeile pe care le-a adorat.

„Elvira Popescu este una dintre femeile pe care le-am adorat cel mai mult. Elvira a fost importantă pentru începutul carierei mele. Am debutat în teatru, la teatrul ei. Am jucat cu ea o piesă în care regizor era Visconti şi jucam alături de Romy Schneider. Aş vrea ca înainte de a muri să fac un film cu o femeie regizor. Am spus că vreau, nu mi s-a propus, nu am avut ocazia. Mi-ar plăcea să fac asta înainte de a mă duce“, a mai spus el.

Acesta a mai precizat că îşi va scrie memoriile înainte de a muri: „Voi scrie pentru copiii mei, pentru ca ei să mă cunoască. Ei s-au născut după ce aveam 50 de ani, nu ştiu ce am făcut în cinematografie“.

Întrebat cât de bine e să fii Alain Delon, actorul a răspuns: „N-am zis că e aşa de bine. Sunt bucuros şi mulţumit că am făcut toată viaţa mea ce am vrut. Asta e bine. Ce mai e bine e să poţi să faci în viaţa ta ce vrei, unde vrei, cu cine vrei şi când vrei. Şi asta e fabulos!“.

Alain Delon la TIFF: „Nu merg la Cannes. Nu mă mai plac ei pe mine şi nici eu pe ei“

Actorul va fi distins cu Premiul de Excelenţă la gala de închidere de sâmbătă seara, la TIFF. 

Mai puteţi citi:

VIDEO Alain Delon la TIFF: „Mă bucur că în public sunt mai multe femei decât bărbaţi. Rog femeile să rămână pentru că nu sunt gay”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite