Alexandru Papadopol, despre rolul de preot înşelat de soţie cu un elev: „Acolo nu se poate face film despre aşa ceva”
0
Filmul „Balaur” tratează un subiect tabu în societatea românească: profesoara care are o relaţie cu unul dintre elevii ei. Mai mult, pelicula, inspirată de fapte reale, relatează povestea unei profesoare de Religie şi soţia preotului.
În competiţia pentru trofeul TIFF 2022 intră şi filmul românesc Balaur, peliculă inspirată din fapte reale care spune povestea Ecaterinei, o tânără profesoară de religie care se aventurează într-o relaţie extraconjugală cu unul dintre elevii săi.
În încercarea de a-l ţine sub control pe iubitul ei mai tânăr şi de a-şi proteja familia, ajunge să-şi piardă ea însăşi controlul. În timp ce femeia se confruntă cu o adevărată criză de credinţă, pasiunea băiatului devine din ce în ce mai periculoasă.
Echipa filmului a fost prezenta, azi, la discuţiile de la TIFF Lounge. Balaur marchează debutul regizorului Octav Chelaru, care a fost însoţit de actorii Mălina Manovici şi Alexandru Papadopol, doi dintre protagoniştii filmului şi producătorul Radu Stancu.
„Noi cunoaştem foarte bine societatea în intimitatea ei, mai bine decât Poliţia”
Întrebat cum a tratat rolul preotului înşelat din peliculă, Alexandru Papadopol a spus că l-a tratat ca pe orice rol.
„În primul rând, m-a interesat că era un om cu probleme, un om căruia i se întâmplă anumite lucruri. Mi-a plăcut foarte mult scenariul. Mi s-a părut foarte frumos că îl chema Dragoş, nu are nume de sfânt şi rolul a fost fără revelaţii mistice. Am tratat rolul ca pe cel al unui om care are o meserie, specială ce-i drept. Apropo de preoţi, filmul a fost la Salonic înainte. Ni s-a spus că acolo nu se poate face film despre aşa ceva, adică un preot nu poate fi pus într-o astfel de situaţie. Este un subiect tabu, iar filmul ar avea mari probleme să fie difuzat, deoarece preotul este considerat un stâlp al comunităţii şi un reper moral indiferent da apucăturile lui ca om. Pe mine asta m-a interesat foarte mult”, a mărturisit artistul.
Papadopol a mai povestit că a vorbit cu un preot din Vâlcea (locul unde a fost turnat filmul), care l-a consiliat şi care i-ar fi spus câte va lucruri foarte interesante. „Mi-a zis: «Domle, noi cunoaştem foarte bine societatea în intimitatea ei, mai bine decât poliţia, fiscul sau orice fel de altă entitate care se ocupă de domeniul ăsta social. La mine vin oameni cu lucruri foarte-foarte intime şi aşteaptă un sfat de la mine şi chiar dacă nu am un răspuns, eu trebuie să îl dau. N-am timp să cumpănesc. Vin la spovedanie şi-mi spun o nebunie de-asta şi atunci tu trebuie să-i spui cam ce ar trebui să facă»”, a mai mărturisit Alexandru Papadopol.
Preotul din film era un om căruia toată comunitatea îi cerea saturi, îl respecta pentru haina neagră pe care o purta. „Atunci, asta naşte un alt mod de a gândi pe care eu am încercat să-l descopăr şi am încercat să fac asta cât de bine am putut. Asta m-a interesat pe mine să fac”, spune cunoscutul actor.
Lui i s-a părut interesant că preotul era prezentat în intimitatea familiei. „Omul avea foarte mare încredere în soţia lui, adică îl loveşte ca un trăznet chestia asta pentru că nu-şi putea închipui că ea ar face aşa ceva, ea fiind considerată, de generaţii, preoteasă, adică soţia preotului, niciodată o femeie cu propria identitate. Comunitatea o trata aşa, el o trata aşa. Şi când lucrurile se întâmplă altfel, el pică foarte de de sus. Finalul mi-a plăcut foarte mult. Este un final foarte emoţionant”, a concluzionat Papadopol.
„În România găseşti trei subiecte de film în primele 5 minute după ce ai deschis televizorul”
Regizorul Octav Chelaru a susţinut că s-a inspirat de la o ştire care a apărut în presa din oraşul său natal, Piatra Neamţ. Totuşi, cazul real a fost modificat.
„Varianta iniţială a scenariului avea 150 pagini şi era mai fidelă cazului real, unde profesoara de Religie avea trei copii. Din restricţii de formă, de durată, s-a pierdut legătura cu realitatea, am lăsat doar un copil”, a povestit regizorul.
De asemenea, el a susţinut că nu putem afla niciodată ce s-a întâmplat în profuzime în relaţia dintre profesoară şi elev. „Eu am vrut să păstrez din poveste reală două lucruri. Unu: posibilitatea ca aşa ceva să se poată întâmpla în România, pentru că, într-adevăr, deschizi televizorul şi găseşti trei subiecte de film în primele cinci minute. Doi: am păstrat cotroversa, am vrut să nu arăt cu degetul spre un vinovat, nimeni nu e vinovat şi toţi sunt vinovaţi”.
În ceea ce priveşte finalul, regizorul susţine că nu a putut păstra finalul din realitate, deoarece „finalul din film îşi extrage seva şi esenţa din tot ce s-a conturat până atunci în film, fie că e pură ficţiune sau realitate”.
Se încarcă comentariile...
