Copii şi Traian Băsescu apar pe afişe electorale găsite de clujeni în cutiile poştale. ACL Cluj a depus plângere la BEJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişe electorale în cutiile poştale  FOTO: ACL Cluj
Afişe electorale în cutiile poştale  FOTO: ACL Cluj

ACL Cluj a depus plângere la Biroul Electoral Judeţean prin care solicită oprirea unor materiale electorale denigratoare la adresa lui Klaus Iohannis. Clujenii au primit în cutiile poştale afişe cu Iohannis pe care sunt scrise mesajele „Unde i-aţi înmormântat, domnule Iohannis?“ şi „Medvedev şi Putin. Regele şi tura fac rocada“.

Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL Cluj anunţă că va formula o sesizare către Biroul Electoral Judeţean Cluj prin care solicită oprirea difuzării unor materiale electorale. În cutiile poştale, clujenii au primit afişe denigratoare la adresa lui Klaus Iohannis. Într-un afiş e înfăţişat pe Klaus Iohannis cu trei copii în spate şi cu mesajul „Unde i-aţi înmormântat, domnule Iohannis?“. În celălalt afiş apare Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, o tablă de şah alături, iar mesajul scris este următorul: „Medvedev şi Putin. Regele şi tura fac rocada“.

„Alianţa Creştin-Liberală Cluj condamnă vehement practicile denigratoare folosite în campania electorală de către cei de la PSD. Considerăm că aceste practici nu reprezintă altceva decât disperarea lor de a acumula voturi cu orice preţ, inclusiv încălcând bunul simţ şi legile ţării. Apreciem faptul că BEJ Cluj trebuie să ia măsuri urgente împotriva campaniei mincinoase iniţiate de către partidul-stat şi îi asigurăm pe cei de la PSD că aceste practici nu vor rămâne nesancţionate de către electorat.

Prin caracterul său denigrator la adresa candidatului Klaus Iohannis, materialul aduce atingere demnităţii, onoarei şi a dreptului la propria imagine, prevăzut la articolul 30, alineatul 6 din Constituţia României.

În mod evident, materialul primit de către clujeni în căsuţele poştale are un caracter  mincinos şi denigrator asupra unor fapte nedovedite. Susţinerile din textul fluturaşului distribuit nu fac obiectul programului candidatului Klaus Iohannis şi nici a acţiunilor electorale desfăşurate de către acesta“, spun cei de la ACL.

afise denigratoare la adresa lui klaus Iohannis foto

Mai puteţi citi:

PSD Cluj depune plângere la poliţie fiindcă 14 bannere cu Victor Ponta au dispărut fără urmă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite