Află ce trebuie să faci ca să-ţi cumperi un bilet la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinefilii îşi pot cumpăra, de azi, 28 mai, bilete la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din mai multe locuri din Cluj-Napoca. Bilete se pot procura şi online, de pe www.biletmaster.ro.

Organizatorii TIFF anunţă că, de azi, 28 mai, biletele vor fi puse în vânzare în următoarele locuri: Cinema Florin Piersic, Piaţa Mihai Viteazul nr. 11, Cinema Arta de pe str. Universităţii, nr. 3, Cinema Victoria de pe Bulevardul Eroilor nr. 51, Casa de Cultură a Studenţilor din Piaţa Lucian Blaga nr. 1, Piaţa Unirii, Odeon Cineplex (în incinta Polus Center) şi Casa TIFF, str. Universităţii, nr. 6 (doar pentru invitaţi şi persoanele acreditate).

Străini de renume la TIFF 2012. Directorul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin vine la Cluj

Istoria TIFF în afişe

Programul casieriilor din locurile enumerate este următorul:

Luni, 28 mai, - Joi, 31 mai, între orele 11.00 - 18.00

Vineri, 1 iunie, - duminică, 10 iunie, între orele 09.00 - 23.00

Iubitorii filmului care merg să vadă o peliculă la Cinema Mărăști vor avea parte de o surpriză: un bilet achiziționat va asigura accesul la proiecție pentru două persoane.

Preţurile la biletele TIFF 2012

Biletele de intrare au următoarele preţuri:

BILETE CUMPĂRATE CU ANTICIPAŢIE (cu minim o zi înaintea proiecţiei)

-          bilet de intrare obişnuit (valabil pentru o singură proiecţie): 8 lei

-          bilet pentru elevi, studenţi şi pensionari: 6 lei (biletul se cumpără în baza prezentării carnetului/legitimaţiei de elev/student, a cardului OMNIPASS sau a talonului de pensie; la intrarea în săli se vor solicita documentele mai sus-menţionate)

BILETE CUMPĂRATE ÎN ZIUA PROIECŢIEI FILMULUI

-          bilet de intrare unic (valabil pentru o singură proiecţie) pentru toate categoriile de spectatori: 10 lei.

BILETE CU REGIM SPECIAL

-          bilet de intrare pentru copii şi elevi: 5 lei (valabil doar pentru proiecţiile de film din programul EDUCATIFF, anunţate în program)

-          bilet pentru proiecţiile în aer liber din Ursus Open Air: 7 lei

-          bilet pentru proiecţiile de la Bonţida - Castelul Banffy:7 lei (02-03.06)

-          bilet pentru proiecţii 3D: 15 lei

-          bilet pentru Ceremonia de deschidere: 20 lei* (Piaţa Unirii, 01.06)

-          bilet pentru Ceremonia de închidere: 25 lei* (Teatrul Naţional, 09.06)

Accesul la proiecţiile Mănăştur Open Air este gratuit.

Potrivit organizatorilor, de la toate casieriile TIFF se pot obţine bilete de intrare pentru proiecţiile care vor avea loc la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cinema Mărăşti, Ursus Open Air (Piaţa Unirii), Casa de Cultură a Studenţilor, Institutul Francez Cluj şi Odeon Cineplex (4 săli).

TIFF-ul, promovat şi la Târgul Meşterilor Populari

În caz de ploaie, proiecţia zilnică a filmului la Urusus Open Air, ora 21.45, va avea loc în aceeaşi seară la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 23.00. Biletele cumpărate pentru filmul din Piaţa Unirii îşi păstrează valabilitatea.

Vezi spoturile TIFF

Pentru proiecţiile unde accesul este liber, este necesară achiziţionarea unui bilet cu valoare zero de la orice casierie TIFF, pentru acces în sală, în limita locurile disponibile. De la aceasta regulă fac excepţie proiecţiile care vor avea loc la Mănăştur Open Air.

Carduri TIFF

60 de Carduri TIFF cu valoare de 200 lei vor fi puse în vânzare din 1 iunie, ora 11.00. Pentru a putea beneficia de acest card, doritorii trebuie să completeze formularul TIFFcard şi să îl trimită prin e-mail împreună cu datele lor de identificare şi o fotografie în format .jpg la adresa card@tiff.ro sau să se prezinte la biroul de acreditări de la Casa TIFF, str. Universităţii, nr. 6.

Cardul garantează accesul la 35 de proiecţii, la alegere, cu excepţia evenimentelor speciale marcate cu asterisc (*). Deţinătorul cardului îşi va putea procura bilete în avans (sau în ziua proiecţiei) pentru orice film din programul TIFF, în limita locurilor libere, prin prezentarea cardului la orice casierie TIFF. Deţinătorul TIFFcard-ului nu poate viziona mai mult de 6 proiecţii pe zi şi nu poate procura două bilete la aceeaşi proiecţie. TIFFcard-ul nu garantează accesul la recepţiile, spectacolele sau concertele din cadrul festivalului.

Bilete în avans

Biletele de intrare pentru orice film, din orice locaţie TIFF, pot fi obţinute de la orice casierie TIFF sau on-line prin BILET MASTER (www.biletmaster.ro)

Înainte de a achiziţiona biletele on-line, este necesar să vă înscrieţi pe website-ul www.biletmaster.ro. Oraganizatorii vă sfătuiesc că trebuie să vă înregistraţi cu nume, prenuem, număr de telefon, adresă de mail şi parolă. Iar după ce completaţi aceste date şi primiţi confirmarea înregistrării pe adresa de mail, contul dvs. este valabil şi poate fi utilizat.

După finalizarea comenzii, trebuie să selectaţi butonul cumpărare pentru a putea accesa meniul de plată. În acest meniu va trebui sa completaţi toate datele cardului dvs. şi datele de contact pentru a putea finaliza corect plata şi pentru a evita posibilele neplăceri. După încheierea plăţii veţi primi un email de confirmare, care va include informaţii despre biletele achiziţionate, precum şi un cod de confirmare a comenzii dvs. (exemplu: 777888). Confirmarea plăţii sau codul de client vă sunt necesare pentru ridicarea biletelor.

Biletele achiziţionate on-line pentru proiecţiile TIFF pot fi ridicate de la oricare casierie. Pentru a intra în posesia biletelor trebuie să aveţi asupra dvs. confirmarea plăţii primite pe mail sau codul de client şi  numele cu care v-aţi înregistrat pe site. (exemplu: 777888/Popescu1). Biletele cumpărate prin sistemul on-line se supun aceloraşi reguli prezentate în politica oficială de bilete a festivalului.

Pentru orice informaţii sau neclarităţi vă rog să vă adresaţi pe email la ticketing@tiff.ro.

Biletele de intrare pentru proiecţiile din locaţiile: Institutul Francez Cluj, Cinema Mărăşti, Ursus Open Air sau pentru alte evenimente speciale vor fi disponibile şi la intrare, cu o oră înaintea fiecărei proiecţii. Cu 5 minute înaintea începerii oricărei proiecţii, se va permite intrarea în sală a deţinătorilor de ecusoane TIFF care nu au reuşit să îşi procure bilete de intrare, cu condiţia să existe locuri libere in sală.

TIFF îşi rezervă dreptul de a păstra un anumit număr de locuri pentru invitaţi până cu 2 ore înainte de începerea fiecărei proiecţii. După acest termen, toate rezervările se vor anula şi biletele rămase disponibile vor fi scoase la vânzare.

Proiecţiile marcate în program cu menţiunile Zilele Filmului Românesc sau Proiecţie Specială sunt destinate cu precădere invitaţilor români şi străini. Festivalul va pune în vânzare bilete la aceste proiecţii, dar într-un număr limitat. Cu două ore înainte de începerea filmelor din categoriile enunţate mai sus, toate rezervările făcute pentru invitaţi se vor anula, astfel că biletele rămase disponibile vor fi puse în vânzare către publicul larg.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite