Accident mortal la Căpuşu Mare. Un bărbat de 51 de ani a fost lovit de o maşină

Accident mortal la Căpuşu Mare. Un bărbat de 51 de ani a fost lovit de o maşină

Pietonul lovit de maşină nu a supravieţuit impactului  FOTO: arhiva Adevărul

Un bărbat de 51 de ani a murit, sâmbătă, 16 mai, după ce a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni din comuna clujeană Căpuşu Mare. Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că şoferul de 22 de ani nu i-ar fi acordat prioritate pietonului de 51 de ani, care traversase DN1 prin loc permis.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 12.00, un conducător auto din judeţul Dâmboviţa, care circula spre Cluj-Napoca, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton de 51 de ani din Căpuşu Mare, angajat regulamentar în traversarea DN 1- E 60 prin loc marcat. În urma impactului, victima a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Simona Vîrci.

Şoferul maşinii a fost testat cu etilotest şi nu consumase băuturi alcoolice. Acestuia i s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Mai puteţi citi:

Accident rutier soldat cu şase persoane rănite

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările