Accident grav la Cluj. Un şofer a fost găsit cu capul prins între caroseria camionului răsturnat şi sol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvatorii au avut o misiune dificilă în condiţiile în care capul victimei a fost prins între camion şi sol
Salvatorii au avut o misiune dificilă în condiţiile în care capul victimei a fost prins între camion şi sol

Un grav accident de curculaţie s-a produs vineri, în apropiere de Cluj. Un camion s-a răsturnat, iar şoferul vehiculului a rămas încarcerat într-o situaţie mai mult decât delicată.

Alerta a fost dată în jurul orei 13.00, iar la locul solicitării au fost dislocate o autospecială pentru intervenţie rapidă şi comandă, o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SAJ. Ajunşi la faţa locului, aceştia au găsit camionul răsturnat, în afara părţii carosabile, iar şoferul încarcerat şi cu capul prins între caroseria camionului şi sol.

„Pompierii au acţionat pentru a stabiliza şi ridica autovehiculul, astfel încât să nu agraveze leziunile bărbatului de cca 60 de ani, după care au acţionat pentru descarcerarea şi extragerea bărbatului din cabina camionului. Echipajul SAJ a acordat asistenţă medicală bărbatului pentru stabilizarea şi transportul acestuia la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, au in format reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. Potrivit sursei citate, şoferul era conştient, însă prezenta multiple traumatisme.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite