A plecat în SUA cu 300 de dolari în buzunar şi a ajuns şef la companii de miliarde. „Cumpăr şi acum cea mai ieftină benzină din cartier”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Bârsan (stânga) pe când era CEO la RIO, alături de doi dintre inginerii cu care lucra
Radu Bârsan (stânga) pe când era CEO la RIO, alături de doi dintre inginerii cu care lucra

Radu Bârsan e unul dintre cei mai cunoscuţi români în Silicon Valley, unde a condus cercetarea şi afacerile în companii cotate la miliarde de dolari. Se poate mândri cu 17 patente de inventator în SUA şi 3 în România şi a crescut generaţii întregi de ingineri în America, unde a plecat după prima mineriadă, când a realizat că schimbarea mult aşteptată după Revoluţie va întârzia.

Radu Bârsan şi-a inceput cariera ca cercetător ştiinţific în România, la „Microelectronica”, unde a condus secţia de tehnologie şi fabricaţie structuri de circuite integrate, de la punerea în funcţiune, în 1982, până în 1990. 

După stabilirea în SUA, el a condus ca preşedinte sau vicepreşedinte companii importante, unele cotate la sute de milioane sau la miliarde de dolari. A dezvoltat noi tehnologii şi a condus companii precum Cypress Semiconductor, cotată pe atunci la 500 milioane dolari, Advanced Micro Devices în Sunnyvale, California, un colos cu vânzări de 3 miliarde dolari, după care a devenit vicepreşedinte la Cirrus Logic din Fremont, California, companie cu vânzări de 1,2 miliarde dolari, unde a condus dezvoltarea de noi tehnologii pentru circuite integrate, în colaborare cu două dintre cele mai prestigioase firme din domeniu: IBM şi Lucent (fost AT&T).

Ulterior, a devenit CEO al Redfern Integrated Optics (RIO, companie cu vânzări de 1,2 miliarde lire sterline, unde a condus şi contribuit personal la realizarea primului laser din lume cu cavitate externă integrată pe siliciu. Aceste dispozitive laser de mare precizie sunt folosite în aplicaţii extrem de diverse, de la comunicaţii de mare viteză prin fibră optică, sisteme interferometrice industriale, sateliţi NASA, la explorarea zăcămintelor şi monitorizarea conductelor petroliere. Pe lângă funcţia de CEO a fost şi preşedintele consiliului de administraţie.

În prezent, este vicepreşedinte pentru Dezvoltare Tehnologică la Power Integrations, din San Jose, California, (cotată la 4,5 miliarde dolari), unde conduce cercetarea şi dezvoltarea de tranzistoare de putere, tehnologii pentru circuite integrate de înaltă tensiune şi noi materiale semiconductoare pentru dispozitive electronice de putere, folosite în bunuri de consum, telecomunicaţii, calculatoare, roboţi industriali, şi până la turbine eoliene, locomotive electrice, conducte petroliere, sau panouri solare.

Adevărul: Proveniţi dintr-o familie veche de români, dar dintotdeauna v-a legat cumva şi un fir invizibil de America. Care ar fi povestea acestei legături speciale?

Radu Bârsan: Bunicii mei din partea mamei au plecat în SUA din Ardeal cu prilejul emigraţiei est-europene de la sfârşitul secolului 19, pentru a lucra în fabricile metalurgice din mid-vestul Americii, în particular în Ohio. Din satul bunicilor de lângă Făgăraş, peste o treime din tineri au emigrat şi poate jumătate din ei s-au întors. Bunicii mei s-au cunoscut în Cleveland, deşi erau din acelaşi sat din România, dar fiecare plecase independent. Bunica mea a plecat la 18 ani şi a spălat vase pe vapor ca să-şi plătească drumul. Pe atunci plecai o dată şi mai vedeai poate locurile natale după câteva zeci de ani, dacă te intorceai definitiv. În general, cei care au câştigat suficienţi bani s-au întors şi au cumpărat pământ în satul natal. Cei mai codaşi au rămas în SUA. 20 de ani mai târziu, cei care s-au întors pierduseră tot pământul confiscat de comunişti prin colectivizare şi au murit la fel de săraci cum erau când au plecat în America, în timp ce codaşii au trăit o bătrâneţe decentă în America.

radu barsan

Radu Bârsan a refăcut drumul strămoşilor săi. A ajuns în SUA, unde a devenit un apreciat CEO şi a condus companii importante, cu afaceri în toate colţurile lumii.

Mama mea s-a născut în SUA şi a venit în România când bunicii s-au hotărât să se întoarcă şi să cumpere pământ ca să trăiască viaţa de fermieri pe care şi-au dorit-o mereu. Pentru acest vis, bunicul meu a lucrat 20 de ani într-o fabrică de ţevi din Cleveland, în condiţii foarte grele. Dar au strâns bani şi s-au întors. Au trăit visul lor vreo 10 ani, până când comunismul le-a luat tot şi abia au scăpat de puşcărie pentru că erau „chiaburi”

A plecat din ţară în timpul primei mineriade

Aţi avut parte de multe neplăceri din cauza a ceea ce ce comuniştii numeau „origini nesănătoase”. Cum aţi rămas totuşi aici?

Lăsând la o parte declaraţiile pe care trebuia mereu să le dau, datorate faptului că locul de naştere în buletinul mamei era „Lorain, Ohio”, eu puteam să plec în SUA oricând. Părinţii mei nu au plecat. Dacă ei nu au plecat, de ce să plec eu? În 1978, ca urmare a reputaţiei mele tehnice internaţionale precoce, am fost invitat să fac doctoratul la o foarte prestigioasă universitate americană, cu toate cheltuielile plătite. Şi nu m-am dus. Poate că pe lângă faptul că eram într-o ascensiune profesională unică în România, a contat şi faptul că tocmai mă îndrăgostisem de o fată superbă, Dana… Suntem căsătoriţi de 37 de ani.

Şi totuşi, câţiva ani mai târziu aţi luat decizia să plecaţi din ţară. Ce v-a determinat să faceţi asta?

Am fost foarte activi în timpul „revoluţiei” din Decembrie 1989. Habar nu aveam cine trage în cine, dar păzeam cu o mitralieră fabrica Microelectronica aflată exact între aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Primul germene de neîncredere a apărut de Crăciun, când au fost împuşcaţi Ceauşeştii. Ne aşteptam la un proces serios, similar cu Nuremberg, care să facă analiza celor 45 de ani de comunism, dar „procesul” ridicol şi omorul în stil tradiţional balcanic nu ne-a mirosit bine. În naivitatea noastră, speram la o schimbare peste noapte spre domnia legii. Decizia de a pleca în SUA am luat-o după alegerile din Martie 1990... Am mers cu copiii în cârcă la toate demonstraţiile din piaţa Universităţii, printre „golani”. Atunci am realizat că nu se va schimba nimic fundamental pentru mult timp, iar copiii noştri, care aveau 4 ani şi 2 ani, nu au de ce să fie handicapaţi de insistenţa noastră de a nu pleca. Ne-am depus cererile  - eram în ambasada SUA în memorabilă zi a primei  „mineriade” -, am vândut maşina Dacia cu care am cumpărat 4 bilete de avion, am împachetat toate oalele din bucătărie şi am plecat spre America.

Primii ani în SUA, primele greutăţi

Şi aţi traversat Atlanticul. Cât de complicat a fost să vă acomodaţi pe un tărâm atât de apropiat şi de îndepărtat dumneavoastră?

Nu a fost uşor pentru că am venit fără să am un job. De aceea eu am venit primul în Ohio, unde se născuse mama, iar soţia şi copiii au venit după ce am găsit un job şi am avut un câştig care să ne asigure plata chiriei şi a unei maşini de ocazie cu care să mă duc la muncă. Din România, venisem cu 300 de dolari, adunaţi din economii de diurne de la deplasări. Am împrumutat de la un prieten 3.000 ca să cumpăr o maşină veche, pentru că fără maşină nu poţi aici nici să cumperi pâine.

Dar cum se spune aici, „Ce nu te omoară te întăreşte”, şi încet-încet am învăţat cum să ne descurcăm. Prima problemă cu care te confrunţi este aceea că eşti adult, chiar o familie de 4, dar nimeni nu are credit, într-un sistem bazat foarte mult pe credit. Nu ai nici o istorie într-un sistem bazat foarte mult pe încredere. Apoi am încercat să găsesc un job în domeniul meu, semiconductoare. 

radu barsan

Radu Bârsan (stânga) semnând un contract important cu o mare companie japoneză, la Tokyo

Primul an l-am petrecut ziua la servicii şi noaptea scriind şi trimiţând aplicaţii la diferite joburi în toată America. Anii ’90 au fost grei pentru industria de semiconductoare în SUA, care se mută încet spre Taiwan. Dar după un an am intrat din nou în domeniu şi am venit în California – Silicon Valley. Nici aici nu a fost uşor la început pentru că chiriile erau mari şi salariul meu relativ mic. Dar în câţiva ani am reuşit să cumpărăm prima casă. Însă şi acum după 30 de ani cumpărăm benzină de la cea mai ieftină benzinărie din cartier, cu 5 cenţi mai ieftin pe litru ca altele.

Şi totuşi, aţi avut un parcurs remarcabil, iar după câţiva ani aţi ajuns să conduceţi companii importante. Cum aţi reuşit?

În linii mari, am plecat din România ca vicepreşedinte tehnic şi am luat totul de la început în Silicon Valley, mai întâi ca inginer, apoi ca manager, apoi ca director, şi din nou ca vicepreşedinte 8 ani mai târziu. Am fost CEO după 10 ani de la venirea în SUA. Experienţa din România a fost indispensabilă, dar cea mai importantă a fost educaţia de fond, care mi-a permis să navighez domenii variate ale industriei de semiconductoare şi fotonică.

Care au fost cele mai importante performanţe din perioada respectivă şi ce amintiri plăcute aveţi?

Cele mai plăcute amintiri sunt legate de familie. Pentru asta am venit în America. Soţia, care este inginer de calculatoare, a avut şi ea o carieră frumoasă în Silicon Valley, de la Sun Microsystems, la Oracle, VMWare, NetApp, şi acum la Nvidia. Unul din băieţi a făcut calculatoare şi drept şi este inginer în San Francisco, unde combină partea tehnică cu aspectele legale în domeniul inteligenţei artificiale aplicate în medicină. Celălalt băiat a făcut biotehnologie şi medicină şi acum este expert în oncologie pediatrică la Universitatea Stanford, are compania lui de consulting şi aşteptăm un nepot la primăvară. În ceea ce mă priveşte pe mine, sunt mulţumit că am contribuit într-o carieră de 45 de ani la progresul domeniului pe care l-am ales. O bună parte a fost în România şi, desigur, cea mai mare parte în SUA. Am dezvoltat alianţe de afaceri cu companii şi oameni de pe toate continentele. Am călătorit mult. Am învăţat mult.

A investit sume importante în companii de miliarde

Şi aţi ajuns ulterior să investiţi în diverse companii.  Care a fost cheia succesului într-o ţară cunoscută pentru accentul pus pe competitivitate?

Succes e un termen relativ. Mă tem că uneori este asociat numai cu câţi bani ai făcut. Alteori cu ce renume ai dobândit. Eu măsor succesul prin ceea ce laşi în urmă. Copiii sunt o mare parte din ce laşi în urmă şi succesul lor este măsura succesului meu. Contribuţiile tehnice care fac o diferenţă pentru omenire sunt şi ele parte din succes. În ultimii ani, printre alte direcţii, am condus la Power Integrations dezvoltarea unei game complet noi de dispositive de putere pentru conversia curentului alternativ (de la priză) în curent continuu care încarcă baterii sau face să meargă o maşină electrică, cu pierderi minuscule, pe baza unui material complet nou, Nitrură de Galiu (GaN). Acesta are şanse să înlocuiască siliciul în aplicaţii de putere. 

În ce companii aţi investit?

Pentru că încă lucrez ca executiv la o companie mare nu am timp să mă implic personal în companii mici, dar investesc indirect în ultimii 15 ani că partener în companii de biotehnologie şi internet. De exemplu, prin Mohr Davidow Ventures am fost printre primii investitori în firma Pacific Biosciences, evaluată în prezent la 4 miliarde de dolari, care produce instrumente pentru secvenţierea genelor umane. Prin firma de investitii private Kohlberg Kravis Roberts investesc în companii din SUA, dar şi din restul lumii, multe dintre ele în domeniul securităţii cibernetice. Da, pot spune că sunt cunoscut în domeniul meu. Am crescut multe generaţii de ingineri, câteva în România, şi multe în SUA. Multe generaţii de studenţi au învăţat după o carte scrisă de mine. Toţi au avut succes, fie în Europa, fie în Canada, fie în SUA. Şi asta contează.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea fabuloasă a celui mai bogat român din SUA. A plecat din ţară „vândut” la preţul unei vaci

Visul american trăit de un român: de la vânzător ambulant la om de afaceri în Silicon Valley şi consul onorific în SUA

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite