A cui e Transilvania? Memoriul adresat de Iuliu Maniu lui Hitler şi Mussolini: „Noi dorim pacea în centrul Europei şi o prietenească vecinătate cu Ungaria“
0Pe 28 decembrie 1940, la Bucureşti, Iuliu Maniu scria un lung memoriu în care pleda pentru anularea Arbitrajului de la Viena şi în care le explica destinatarilor, Hitler şi Mussolini, în detaliu, de ce Dictatul a fost o măsură nedreaptă.
În memoriul scris de omul politic Iuliu Maniu la finele lui 1940 se repetă, cu argumente clare, conceptele de democraţie naţională şi legalitate. Potrivit tezei de doctorat a lui Mihai Dăescu, susţinută la Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, constituţionalismul, legalitatea şi democraţia naţională sunt ideile în jurul cărora îşi construieşte discursurile Iuliu Maniu între 1919 şi 1940.
Aceleiaşi idei se reiau, cu alte argumente, şi în memoriul pe care Maniu îl trimite liderului nazist şi celui fascist în decemrbie 1940.
Fragmente din memoriu, care se găseşte publicat întegral în volumul de documente „Din istoria Transilvaniei“, apărut în 1999 la Editura Tipoalex, sub îngrijirea profesorului Mihai Fătu:
„Transilvania şi Banatul trăiesc clipe de adâncă durere sufletească. După o eclipă de 16 veacuri a vieţii naţionale, aceste două provincii au renăscut ca pasărea Phonix din cenuşa vechii Dacii Traiane. (...) Azi ele se văd, iarăşi crunt lovite şi ameninţate de puterile întunecate ale trecutului, printr-o propagandă cunoscută sub numele de «revizionism maghiar».
După 22 de ani de la Unire, ne aflăm în situaţia de a reîncepe lupta abia terminată în 1918, care ne-a costat torente de sânge şi a ne pune din nou pe liniile de apărare. O vom face cu toată hotărârea, chiar de ar trebui să reluăm totul de la capăt, cu toate jerfele, oricât de mari, căci îndărăt în juguri sfărâmate, nu vom mai merge, iar naţiunea noastră nu o vom lăsa în robia de care a scăpat pentru totdeauna.
Revendicările maghiare, susţinute de propaganda lor subversivă, sunt astăzi făţiş formulate de Ungaria, care la 1919, a fost salvată din ghiarele bolşevismului de români şi contra cărora şi-a îndreptat, chiar de a doua zi, politica ei revizionistă. Fără a lua parte la război, Statul maghiar a reprimit astăzi teritorii şi aspiră să restabilească, ca simplu efect al victoriilor şi jerfelor altora, Ungaria Mare, în bună parte responsabilă de dezastrul războiului mondial de la 1914-1918. (...)
Nu putem privi în tăcere încercarea de reînviere a unui statut teritorial perimat, a unui sistem politic definitiv osândit de evoluţia politică modernă. Protestăm cu toată energia contra oricărei atingeri a hotarelor României Mari, care nu au fost primite în dar de la nimeni, cum se afirmă, ci au fost dobândite prin lupte crâncene şi prin jerfe de sânge îmbelşugate.
(...) Oricare ar fi această ordine, ea nu poate fi o reîntoarcere la Europa de dinante de 1914, sau la una din evul mediu, care a cunoscut un stat maghiar feudal. Ungurii se pare dau această interpretare bizară ordinii europene. Ei revendică Ardealul şi Banatul sub cuvânt că au în aceste provincii 1.350.000 de unguri, fraţi de ai lor, care împărtăşesc, o soartă nu numai de asupriţi, ci de minoritari rămaşi la noi din lungi epoci de colonizare cu care ei au urmărit în cursul vremurilor spargerea masivului autohton românesc, fără totuşi să reuşească.
Secvenţă din lungul memoriu FOTO: volumul de documente „Din istoria Transilvaniei“
(...) Din punct de vedere istoric: Oricât s-a trudit o istoriografie tendenţioasă şi interesată să dovedească contrariul, ea nu a putut să infirme faptul persistenţei elementului românesc pe pământul Transilvaniei şi al Banatului, acolo unde cu 18 veacuri în urmă, fuziunea daco-geţilor băştinaşi cu coloniştii Romei, a dat naştere unui nou şi vânjos popor neolatin. (...) Zadarnic au încercat învăţaţii maghiari să construiască teoria meşteşugită şi absurdă a unei ţări rămasă nelocuită în evul mediu, în mijlocul unei Europe străbătute veacuri de-a rândul de zeci d epopoare, într-o tumultoasă căutare de spaţii vitale: zadarnic au mers până la contestarea mărturiei autentice a propriilor cronicari şi a vechilor documente, care vorbesc despre romani.
Cercetătorii conştiincioşi şi imparţiali, printre care numărăm mai recent un savant ca profesorul german Gamillscheg de la Universitatea din Berlin, au ajuns la concluzia ce confirmă adevărul firesc şi simplu, al continuităţii noastre în Transilvania şi Banat, adevăr pe care numai o mentalitate deformată de interesul public a putut să-l nege vreodată.
(...) Sufletul acestui neam nu se putea resemna la sentinţa de moarte naţională. Vulcanul de suferinţe şi revolte, care clocotea în adâncul lui, părea stins, dar lava răsvrătirii reizbucni cumplită sub Horia, cu flacăra unei erupţiuni ce înspăimântă şi cutremură pământul sub picioarele unei aristocraţii străine, fără suflet şi fără conştiinţă. (...) Noi nu am fost «favorizaţii» Tratatului de la Trianon şi ai Conferinţei de Pace de la Paris, ci în unele privinţe chiar nedreptăţiţii ei, pentru că ni s-a fixat o linie de demarcaţie ndreaptă şi pentru că Tratatul de la Trianon nu a respectat hotărârile de la Alba Iulia şi nici pe cele stabilite în tratatul încheiat de România în 1918, cu aliaţii ei. (...) Noi dorim pacea în centrul Europei şi o prietenească vecinătate cu Ungaria. (...)
Dacă din punct de vedere istoric maghiarii şi Statul ungar nu au dreptul să dispună asupra soţii Transilvaniei cu atât mai puţin îi îndreptăţesc la acest consideraţiuni trase din situaţia etnică. Poporul românesc formează majoritatea absolută a locuitorilor Transilvaniei, având 58,4%. Din 23 de judeţe ale Transilvaniei, în 17, românii au majoritatea absolută, în trei judeţe au majoritatea relativă şi numai în trei judeţe (cele secuieşti) sunt în minoritate.
Despărţirea Transilvaniei sau a unei părţi a ei de România constituie cea mai mare greşeală a noului statut politic al Europei Centrale. (...) Conflictul dintre cele două naţiuni va continua deci şi va putea să aducă tocmai în momente critice pentru Axă, surprize şi complicaţii. Vandalismele şi cruzimile, omorurile şi distrugerile cauzate de maghiari după ocuparea părţilor judecate lor, dovedesc că prin acea hotărâre s-a făcut o greşeală contra umanităţii. Preluarea Transilvaniei de către România în 1918 s-a întâmplat fără niciun fel de răzbunare din partea românilor în mod uman şi civilizat.
Transpunerea puterii, de această dată, s-a petrecut în valuri de sânge şi suferinţe indescriptibile ale românilor. Pentru preîntâmpinarea lor este absolută nevoie de o revizuire imediată a verdictului de la Viena, revizuire care nu va coborî, ci va înălţa prestigiul Axei.
Secvenţă din lungul memoriu FOTO: volumul de documente „Din istoria Transilvaniei“
(...) Drept concluzie, în numele Transilvaniei şi Banatului, protestăm solemn şi solidar împotriva ciuntirii teritoriului Ţării Româneşti şi îndeosebi contra dezlipirii unei părţi aşa de însemnate a Transilvaniei din trupul României Unite. Cerem respectarea hotărârilor programate în Adunarea Naţională, ţinută de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. Cerem anularea arbitrajului de la Viena şi retrocedarea întregului teritoriu al Transilvaniei ocupat de unguri. Afirmăm voinţa noastră de a trăi liberi şi independenţi pe străvehciul nostru pământ şi de a apăra cu orice mijloace şi cu supremul sacrificiu teritoriul nostru naţional.
Această hotărâre a noastră însă nu serveşte numai interesele poporului nostru românesc, ci serveşte ideea generală a păcii. Pacea în aceste părţi ale lumii nu poate fi asigurată decât printr-un statut teritorial care respectă principiul unităţii naţionale şi al libertăţii naţiunilor.
Toate popoarele din sud-estul Europei, după părerea noastră, trebuiesc înzestrate cu statutul lor naţional liber şi independent, echitabil delimitat ca astfel în mod liber consimţit să se poată asocia într-o mare confederaţie capabilă să facă legătura paşnică fără rivalităţi între puternicul masiv german şi între întinsul spaţiu ruso-ucrainian.
Axa şi în special Germania nu are niciun interes să se prezinte ca duşman unui paşnic aranjament a convieţuirii atâtor popoare relativ mici, dar importante prin calităţile lor etnice şi aşezarea lor geografică. Întreaga omenire, dar în primul rând Germania şi Italia, ar profita din o pace durabilă care însă după credinţa naostră, nu se poate realiza prin forţă, ci numai prin măsuri echitabile corespunzătoarea spiritului timpului şi realităţilor geografice, politice şi economice“.
Mai puteţi citi:
Educaţia trebuie să ţină pasul cu vremurile pe care le trăim şi să creeze cetăţeni care să gândească singuri şi să se adapteze din mers. „Asta nu înseamnă că îl voi transforma într-un fel de robot care să muncească şi să-şi uite propria identitate. Nu sunt cetăţean european ca să-mi neg originile. Faptul că sunt român mă face să fiu cetăţean european. Iată de ce este importantă studierea Istoriei“, spune Călin Felezeu, istoric turcolog.
Mai mulţi profesori de istorie din ţară au semnat un memorandum pe care îl vor trimite autorităţilor cu putere de decizie prin care solicită ca Istoria să fie predată 2-3 ore la fiecare clasă, dar şi să devină disciplină obligatorie la BAC la toate profilele. Despre ce mai cer dascălii şi de ce cred aceştia că e nevoie de mai multe ore de Istorie, ”Adevărul” a discutat cu unul dintre semnatarii actului, turcologul Călin Felezeu.
Se încarcă comentariile...
