Şi-a salvat mama de la suicid, iar acum a ajuns în orfelinat, cu fraţii săi mai mici. „E un copil supradotat şi visează să poată studia calculatoarele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lajos Kristo, cunoscut ca „orfanul care antrenează genii”, a publicat pe blogul său povestea cutremurătoare a unui adolescent care a ajuns la casa de copii, după ce mama acestuia a încercat să se sinucidă.

Lajos Kristof a evitat să pronunţe numele tânărului, însă a oferit mai multe amănunte despre situaţia acestuia. 

„Copilul e din Bucureşti, e unul dintre tinerii care vor face parte din viitoarea şcoală de excelenţă pe care vrem să o deschidem. Adolescentul a fost evalut şi s-a constatat că are o inteligenţă cu mult peste medie şi are abilităţi în special în domeniul tehnic. El visează să studieze calculatoarele”, a declarat Kristof pentru „Adevărul”. 

Pe blogul său, Lajos Kristof a publicat mărturia tristă a copilului. „Ajunsesem acasă, mama era supărată din cauza datoriilor şi necazurilor şi ia 30 de pastile adică într-un cuvânt a vrut să se sinucidă şi eu ce fac: sun la salvare, vine salvarea şi poliţia. Salvarea o ia pe mama la spital iar poliţia sesizează Protecţia Copilului şi vin doi domni şi ne duc în centru zicându-ne că ne ţine acolo până se face bine mama”.

Lajos Kristof mai spune că adolescentul şi cei trei fraţi ai săi se vor întoarce la mamă, iar cei de la Protecţia Copilului le vor asigura consiliere în vederea reintegrării în familie. „Cel mai probabil, familia se va muta la Cluj. Acolo au ceva rude care le-au promis că-i vor ajuta”, a mai declarat Kristof, pentru „Adevărul”.

Imagine indisponibilă

Lajos Kristof organizează tabere pentru copiii geniali şi pentru cei fără posibilităţi. FOTO: Arhivă personală

 

Cine este tânărul care antrenează copii supradotaţi

Lajos Kristof a crescut în centrele de plasament, unde a trăit un adevărat coşmar. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de umilinţele şi de suferinţele trăite, iar bătăile zilnice şi înfometarea la care a fost supus l-au călit şi l-au ambiţionat să reuşească în viaţă. În prezent, tânărul este mentor pentru numeroşi copii, unii dintre ei supradotaţi, iar scopul său este să-i identifice şi să-i susţină pe micuţii geniali.

Acesta intenţionează să deschidă la Bucureşti un centru de excelenţă în aces sens. „Avem o campanie prin intemediul căreia prezentăm lumii copiii cu care lucrăm. Invităm companiile şi oamenii de bună credinţă să ne susţină. Deja dispunem de o clădire, mai avem nevoie doar de bani pentru a ne acoperi bugetul, care ar fi undeva la 30.000 de euro pe lună”, a explicat Kristof.

Citeşte şi

Crescut în orfelinat, luptă pentru copiii abandonaţi sau supradotaţi: „M-au ţinut în dulap, plin de sânge, umflat la faţă şi picioare, tremurând“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite