Înşelăciune la hipermarketul Auchan din Cluj? Pepenii ungureşti, vânduţi pe post de „produs românesc”. Care a fost reacţia neaşteptată a angajaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată a hipermarketului Auchan mută pepeni dintr-o cutie pe care scrie  „Watermelon export Hungary” într-una marcată „Gheorghe Doja Cooperativa Agricolă”, aflată sub un semn care informează că este vorba despre un „PRODUS ROMÂNESC”. Fotografia a apărut pe pagina de Facebook a unei clujence care susţine că a fost făcută pe 20 august la Auchan Cluj-Napoca.

„20 august 2015, Auchan Cluj. Doamna din imagine mută pepeni dintr-un recipient de carton pe care scrie <<Watermelon export Hungary>> într-unul pe care scrie <<Gheorghe Doja - Cooperativa Agricola>>, sub un semn care ne informeaza: <<PRODUS ROMÂNESC, Pepene verde, 0.99 lei/kg>>. Fotografia asta pleaca acum spre niste ziare...”. Acesta este comentariul ataşat de o clujeancă pe Facebook la fotografia prezentată mai sus. 

Fotografia a fost redistribuită de circa 2.000 de persoane. Comentariile pe reţeaua de socializare nu au întârziat să apară. „Nu pot să cred ce fac supermarketurile...să le fie ruşine...Auchan m-a dezamăgit...trist...”, susţine Mihaela Farcaş. „... din păcate şi la piaţă e la fel. Şi de multe ori inclusiv câte o băbuţă simpatică care vinde de fapt chestii de import. În altă ordine de idei produsele făcute la noi sunt de multe ori mai puţin verificate şi mult mai stropite decât ce vine de afară deci nu şti ce e mai bine...”, scrie Bogdan Mureşan. 

Angajaţii Auchan nu pot să spună ce fel de pepeni vând

Reporterul „Adevărul” a sunat la „Serviciul clienţi” al Auchan la sediul central. La telefonul indicat a răspuns robotul care informa că serviciul funcţionează de luni şi până vineri. Apoi, am sunat în calitate de client la „Serviciul clienţi” al Auchan Cluj şi am întrebat de unde sunt pepenii care sunt comercializaţi în hipermarket, având în vedere fotografiile apărute pe Facebook. „Nu pot să vă spun acest lucru. Veniţi la magazin şi vedeţi ce fel de pepeni se comercializează”, a declarat angajata hipermarketului. "Sunt un client şi vreau să ştiu de unde sunt pepenii pe care-i vindeţi la Auchan, de ce nu puteţi să-mi spuneţi?", am continuat. „Pentru această informaţie vă rog să scrieţi un mail”, a concluzionat angajata. 

Vom reveni cu amănunte

Citeşte şi

Ce au reclamat clujenii la Protecţia Consumatorilor: de la prezervative rupte la berea care nu mai are acelaşi gust

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite