Încep lucrările de restaurare la castelul Banffy din Bonţida. Autorităţile clujene vor să-l transforme în centru cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Banffy de la Răscruci FOTO: CJ Cluj
Castelul Banffy de la Răscruci FOTO: CJ Cluj

Reprezentanţii administraţiei judeţene din Cluj precizează că vor începe lucrările de restaurare la castelul Banffy din satul Răscruci, comuna Bonţida.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat ordinul de începere a procedurii de întocmire a proiectului tehnic prin care castelul Banffy din satul Răscruci va fi restaurat. Asta ca urmare a evaluare a documentaţiilor depuse de firmele ce au participat la procedura de atribuire a serviciilor de proiectare, inginerie şi asistenţă tehnică: asocierea SC Ektra Studio SRL - SC K&K Studio de proiectare SRL - SC Arh. Service Guttmann&Comp SRL şi compania SC Rheinbrucke SRL. Asocierea amintită a fost declarată câştigătoare.

Potrivit reprezentanţilor CJ Cluj, în perioada următoare, firmele câştigătoare vor întocmi proiectul tehnic şi se vor stabili detaliile de execuţie şi se vor face caietele de sarcini în vederea atribuirii, ulterioare, a contractului de lucrări.

„Costul serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului este de 710.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire a contractului, potrivit caietului de sarcini întocmit în acest sens, fiind cel mai bun raport calitate – preţ. În procesul de evaluare a ofertelor s-a urmărit nu doar preţul propus ci şi demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului precum şi o planificare a resurselor umane şi a activităţilor“, susţin cei de la CJ Cluj.

Lucrările de restaurare şi modernizare se realizează printr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020. Valoarea totală a proiectului - 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Cluj - 390.520,74 de lei, adică 2% din valoarea totală. Suprafaţa terenului ce aparţine castelului este de 56.128 de metri pătraţi, din care 644 de metri pătraţi sunt ocupaţi de castelul Banffy, iar 691 de metri pătraţi de clădirile adiacente.

Scopul proiectului de restaurare este, susţin reprezentanţii CJ Cluj, de a pune în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcţiunii castelului din şcoală specială - ultima funcţiune a clădirii -, în Centru Cultural cu standarde.

Mai puteţi citi:

Autorităţile clujene au semnat contractul de restaurare a castelului Bánffy din Răscruci

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite