500 de poliţişti clujeni vor ieşi în stradă de Paşte

500 de poliţişti clujeni vor ieşi în stradă de Paşte

Poliţiştii vor efectua controale în pieţe, vor asigura liniştea la slujbele religioase şi vor ieşi cu radarele pe principalele artere. FOTO: Adevărul

Poliţia Cluj a luat măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor de Paşte. Peste 500 de poliţişti vor fi în teren, în această perioadă, iar poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie, precum şi pe căile de acces spre zonele turistice.

„În perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor de Paşti, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Cluj.  Peste 500 de poliţişti vor fi în teren, în această perioadă. Aceştia vor avea în atenţie menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, precum şi asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal în zona lăcaşurilor de cult. 
 
Atenţie la radare 

De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie, precum şi pe căile de acces spre zonele turistice. În colaborare cu reprezentanţi din cadrul instituţiilor de control, poliţiştii vor verifica agenţii economici care prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează animale vii, ouă sau alimente de origine animală.
 
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările