Ziua sfinţilor martiri Brâncoveni. Cea mai frumoasă pildă a domnitorului înainte de decapitare: „Fiilor, fiţi bărbaţi!“
0
Declaraţi sfinţi pe 15 august 1992 de către Biserica Ortodoxă Română, Brâncovenii sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 16 august, pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
"Fiilor, fiţi bărbaţi!". Acestea au fost ultimele cuvinte ale domnitorului român Constantin Brâncoveanu, înainte de a fi decapitat alături de cei trei copii ai săi şi de cel mai credincios sfetnic. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când implinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu, Matei, împreună cu sfetnicul Ianache.
Protector al şcolilor
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba română, numită "de la Bucureşti", în anul 1688. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. Conform scrierilor teologice, a dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în "Colegiu public pentru pământeni şi străini", cu o programă asemănătoare instituţiilor de grad superior.
L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi chiar arabaă A ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi şi Brancoveni, Biserica "Sf. Gheorghe Nou" din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte.
Silit să vadă cum îi sunt ucişi copiii
Reducerea la tăcere a voievodului român, silit să vadă cum îi sunt ucişi copiii e de un adevărat tragism: “Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri, cu capetele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunţa la creştinism, Brâncoveanu a răspuns fără reţineri: "De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!", iar către fiii lui a rostit: "Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!", a spus voievodul cu puţin timp înainte de a i se curma viaţa.
Imediat, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ştefan şi Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraţilor săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără reţineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului şi apoi domnitorul, care a bătut o cruce mare şi a spus: "Doamne, fie voia Ta!".
Trupurile, pescuite din Bosfor
Istoricii consemnează că trupurile acestora au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câţiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Ţarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşitele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. A asezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nicio pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint.
Pornind între altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a facut în 1914 senzaţionala descoperire a mormântului voievodal ("cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă", îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticităţii şi paternitătii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici şi chiar procese, în care de partea lui Virgil Drăghiceanu a fost încă de la început, printre mulţi alţii, şi marele Nicolae Iorga. În 2014, Patriarhia Română, a instituit “Anul comemorativ al sfinţilor martiri Brâncoveni” , la împlinirea a 300 de ani “de la mărturisirea lor de credinţă pecetluită cu sânge”.
Înflorire culturală şi dezvoltarea vieţii spirituale
Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al domnului Şerban Cantacuzino, el a moştenit şi a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăţi imobile, bunuri mobile şi sume de bani depuse în străinătate. În timpul în care a domnit, Ţara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase şi un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
Curtea Domnească de la Potlogi, judeţul Dâmboviţa Fotografii ansamblulbrancovenescpotlogi.ro
"Aflată pe drumul ce leagă fosta capitală a Ţării Româneşti, Târgovişte, de actuala capitală, Bucureşti, într-o zonă fertilă, parţial împădurită şi scăldată de apele Argeşului şi ale Sabarului, mica noastră localitate atrage atenţia Domnitorului Constantin Brâncoveanu. Astfel, în 1698, domnitorul român construieşte, la Potlogi, Curtea Domnească, monument istoric de importanţă naţionala, care constituie totodată şi un valoros „cap de serie” pentru arhitectura rezidenţială la nivelul principal al secolului al XVIII-lea", se arată pe site-ul ansamblulbrancovenescpotlogi.ro. Astfel, în 1683 Constantin Brâncoveanu construieşte biserica din Potlogi cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, iar 5 ani mai târziu devine domn al Ţării Româneşti.
Palatul, ridicat într-un singur an
Între anii 1688-1698, spun istoricii, se opreşte deseori la Potlogi, în drumul său spre Târgovişte, devenind astfel un reper al domniei, al curţii itinerante. (De altfel, urmaşii domnitorului au rămas ataşaţi de moşie vreme îndelungată, până în secolul al XIX-lea. Catagrafia obştească de la 1831 consemnează că: satele „Odobesti, Adunaţii ot pădurea domnească, Boteni şi Potlogi” făceau parte din „moşia Potlogi” şi se aflau în stăpânirea biv vel Banului Grigore Brâncoveanu).
În 1698 numeşte un ispravnic (responsabil) pentru ridicarea unui palat şi a curţii domneşti aferente. Acesta era un boier din zonă, Mihai Corbeanul, vtori (al doilea) postelnic. În iulie 1698 logofătul Radu Greceanu, cronicarul oficial al domnitorului, nota cum, “măria sa în Bucureşti n-au mai şezut, ci s-a ridicat de au mers la Potlogi, de au văzut casele mării sale ce se lucra acoloˮ.
Porunca domnească este dusă la îndeplinire intr-un singur an şi, la 26 octombrie 1698, de praznicul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, în prezenţa lui Calinic al II-lea, Patriarhul Constantinopolului (1694-1702), se inaugurează palatul.
Renovare de epste 41 milioane de lei
Cu o suprafaţă construită de 3.400 de metri pătraţi şi o curte de 23.000 de metri pătraţi, ansamblul se afla în urmă cu câţiva ani, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, într-o stare avansată de degradare. În noiembrie 2015, după patru ani de lucrări, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, judeţul Dâmboviţa, lucrările de modernizare fiind minuţioase, iar specialiştii care s-au ocupat de renovare au studiat cărţi vechişi au cerut opinii de la istorici. Proiectul a însumat peste 41 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.
Potlogi a fost primul construit de Constantin Brâncoveanu din seria celor patru destinate fiilor săi. "Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul", scrie în pisania de la intrare.
Devastat de turci
După uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, la Istanbul, în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august 1714), turcii au devastat palatul, căutând aurul şi comorile lui ’Altan bey’ – prinţul aurului, aşa cum îl numeau ei pe Constantin Brâncoveanu.
În 1791, stăpân peste întreaga moşie şi palat a ajuns nepotul lui Constantin Brîncoveanu, Manolache Brâncoveanu. După stingerea acestora, în posesia moşiei a intrat familia Bibescu. Palatul a fost devastat însă de localnici şi de către cei care au trecut pe aici. O încercare de restaurare au avut-o armatele ruseşti, care în 1848 şi-au stabilit cartierul general la Potlogi, unde au efectuat şi unele reparaţii la palat.
La începutul secolului XX, Palatul Brâncovenesc devenise o ruină, păstrând doar o parte din zidurile înconjurătoare ale incintei. În 1954 au început lucrări de renovare a clădirii, care au fost însă sistate în 1979, după o vizită inopinată a Elenei Ceauşescu. În prezent, palatul se află inclus în circuitul turistic, iar după renovare arată exact ca pe vremea ctitorului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Vă recomandăm şi:
Dezbatere Historia: Ce a mai rămas din Constantin Brâncoveanu
Se încarcă comentariile...
