Ziua Mondială fără Tutun, marcată în fiecare an pe 31 mai

Ziua Mondială fără Tutun, marcată în fiecare an pe 31 mai

Ziua Mondială fără Tutun, marcată în fiecare an pe 31 mai FOTO ANA

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură şi anul acesta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin desfăşurarea, în mediul online, de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la pericolele consumului de tutun şi practicile comerciale ale companiilor de tutun.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de parteneri, desfăşoară la nivel mondial ample campanii de informare, pentru a atrage atenţia la nivel mondial asupra riscurilor consumului de tutun şi asupra deceselor şi bolilor care pot fi prevenite. 
 
Având ca temă #TobaccoExposed, campania globală din acest an îşi propune să prevină consumul de tutun şi nicotină, prin protejarea tinerilor de influenţa industriei tutunului şi prin demontarea miturilor şi expunerea tacticilor de manipulare utilizate de această industrie, anunţă Agenţia Naţională Antidrog.
 
Timp de zeci de ani, industria tutunului a folosit diverse tactici de marketing, pentru a atrage o nouă generaţie de consumatori de tutun, pornind de la designul ambalajelor produselor şi până la campanii de marketing care au avut ca scop înlocuirea milioanelor de oameni care mor în fiecare an din cauza bolilor asociate consumului de tutun, cu noi consumatori – tinerii. Astfel, scopul campaniei OMS de anul acesta este să informeze tinerii cu privire la tehnicile folosite de industria tutunului pentru a încuraja dependenţa de tutun şi de produse pe bază de nicotină, în rândul generaţiei actuale şi a celei viitoare.
Un rol important în această campanie le revine influenceri-lor – persoane publice din diverse domenii, inclusiv din social media -, care pot proteja tinerii, prin implicarea lor în acţiunile de prevenire şi descurajare a consumului de tutun. OMS face apel ca toţi tinerii să se alăture acestei lupte, pentru a deveni o generaţie fără tutun!
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: