Ziua Imnului Naţional, marcată pe platoul din faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Imnului Naţional a fost marcată duminică dimineaţă printr-un militar ceremonial şi religios pe platoul din faţa Prefecturii, în prezenţa a numeroase oficialităţi locale.

Ceremonia a continuat cu un un spectacol susţinut de elevi călărăşeni. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea militarilor. La eveniment au asistat prefectul judeţului, George Iocob, primarul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin, dar şi alte oficialităţi.

La 29 iulie 1848, "Deşteaptă-te române!" a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic "Un răsunet", de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", pe o melodie culeasă de Anton Pann.

 Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn "o adevărată Marsilieză românească". Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în Al Doilea Război Mondial.

Interzis de comunişti

"Deşteaptă-te române!" a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, "Deşteaptă-te române!" a fost ales Imn Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită şi în toate garnizoanele din ţară şi în teatrele de operaţii. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite