VIDEO Operaţiune de amploare pe Dunăre pentru combaterea evaziunii şi prevenirea pescuitului ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale pentru combaterea evaziunii şi prevenirea braconajului pe Dunăre FOTO Poliţia Română
Controale pentru combaterea evaziunii şi prevenirea braconajului pe Dunăre FOTO Poliţia Română

Luna aceasta, timp de 2 săptămâni, în premieră, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei Frontieră, Autoritatea Navală Română şi Garda Naţională de Mediu, a iniţiat şi coordonat, la nivel european, operaţiunea tip multi-taskforce intitulată „CLEAN WATERS 2019”.

Acţiunea a fost iniţiată în cadrul AQUAPOL (Asociaţia Europeană a Poliţiilor Navale şi Autorităţilor Navale), HUB – ul de navigaţie interioară/maritimă „Dunăre - Marea Neagră”, precum şi în urma demersurilor efectuate în cadrul Comisiei Dunării şi a grupurilor de lucru EUSDR (European Union Strategy for the Danube Region - Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării).

Activitatea s-a realizat concomitent în mai multe state riverane fluviului Dunărea, printre care şi Germania, Republica Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Serbia şi România, iar controalele şi verificările comune au vizat creşterea siguranţei navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, a criminalităţii la regimul mediului şi a migraţiei ilegale.

În această perioadă, au fost verificate, la nivel european, aproximativ 1.800 de nave şi peste 25.000 de persoane (membrii de echipaj şi pasageri).

Peste 4.000 de persoane au fost legitimate

Pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu, în ţara noastră, au fost iniţiate 839 de acţiuni şi controale, fiind legitimate aproape 4.000 de persoane. Au fost efectuate verificări la 79 de societăţi comerciale, 653 de autorizaţii/licenţe/permise de pescuit şi la aproape 600 de nave. Astfel, au fost constatate 138 de infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 87 de persoane.  72 dintre acestea au fost depistate în flagrant delict.

Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 64.600 de lei şi indisponibilizate, în vederea confiscării, 11 ambarcaţiuni, 9 motoare de ambarcaţiune, un autovehicul, peste 8.500 de litri motorină, 92 de unelte de pescuit şi 192 de kilograme de peşte, valoarea bunurilor ridicându-se la 125.000 de lei, a anunţat Poliţia Română.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite