Viaţă de medic pensionar rămas la căpătâiul bolnavilor: „Este păcat că nu ştim să-i convingem pe medicii tineri pentru a face carieră acasă“

Deşi a ieşit la pensie în 2015, medicul anestezist Lucica-Aura Farkaş (68 de ani) îmbracă în continuare halatul alb în Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Spune că meseria de medic şi-a ales-o pentru că iubeşte oamenii. Din anul 2007, prin concurs, a ocupat funcţia de medic-şef de secţie Terapie Intensivă, devenit vacant prin pensionarea medicului Emil Gorunescu, iar timp de 5 ani a fost singurul anestezist al spitalului.

„Aici vin cazurile extreme şi dacă nu eşti bine pregătit şi nu ai prezenţă de spirit să acţionezi, poţi să pierzi bătălia. De fiecare dată mă trec emoţiile, dar sunt foarte stăpână pe mine şi reuşesc să depăşesc orice obstacol. Poţi să pierzi pacientul în câteva clipe, sunt multe încercări, dar rezultatele frumoase compensează totul, şi nopţi nedormite, şi sărbători petrecute în spital“, spune medicul.  

Un simplu „multumesc“

După patru decenii de muncă, Lucica Farkaş continuă să vină în fiecare zi la job. „Tinerii nu mai sunt motivaţi să vină în provincie, deşi avem o secţie modernă şi bine dotată. Specializarea pe anestezie este foarte căutată în străinătate, iar mulţi aleg să plece din ţară. Este păcat că nu ştim să-i convingem pentru a face carieră acasă“, spune medicul. Eforturile pe care le face zilnic în spital, povesteşte dr. Farkaş, sunt compensate de reuşitele medicale pe care le înregistrează cu fiecare caz.

„Când pot să redau zâmbetul unui pacient, să-l readuc la viaţă, simt că mi-am îndeplinit misiunea. Când pacientul îşi aduce aminte de mine şi trece să-mi spună un simplu «mulţumesc», atunci mă copleşeşte bucuria. Sunt foarte mulţi oameni cu care mă întâlnesc pe stradă şi-mi multumesc pentru că i-am salvat. Nu-i mai ştiu pe toţi, vă daţi seama este imposibil, însă, mă emoţionez la fiecare mulţumire a lor“, a precizat Lucica Farkaş. În prezent, la spitalul din Călăraşi lucrează 5 medici anestezişti, dar mai este nevoie de încă doi pentru a face faţă volumului de muncă. Lucica Farkaş spune că au fost perioade când avea 10-15 anestezii pe zi, în sala de operaţie.

Încă din adolesenţă a visat să ajungă medic, iar familia a încurajat-o pentru a urma acest drum. Tatăl ei, Ion Negoescu, a fost fotograf. „Un mic meseriaş cinstit şi onest, cunoscut de toţi oamenii pentru profesionalismul său remarcabil, care a reuşit să dea celor patru copii o educaţie sănătoasă. Mama a reuşit să-mi transmită puterea ei de muncă, dar şi ambiţia de a reuşi în tot ceea ce îmi propun“, spune doctoriţa, multumită că şi astăzi mama îi este alături, ajungând la venerabila vârstă de 96 de ani.

După absolvirea liceului „Mihai Eminescu“ din oraş, Lucica Farkaş şi-a continuat studiile, în perioada 1970-1976, la Facultatea de Medicină pediatrică din cadrul Universităţii "Dr.Carol Davila", obţinând nota 10 la examenul de diplomă. Aşa cum se obişnuia în acele vremuri, a fost repartizată la dispensarul comunal Dudeşti din judeţul Brăila, unde a fost medic-şef dispensar rural în perioada 1976-1979 . Din anul 1979 şi până în anul 1982, în urma unui concurs la care a fost admisă, a urmat cursurile de specializare în anestezie-terapie intensivă la Clinica universitara Fundeni Bucureşti. „În anul 1982 am absolvit cursurile de specializare şi, după susţinerea examenului, am revenit în oraşul natal împreună cu soţul, ing. Ştefan Farkaş, cu care m-am căsătorit în 1979“, a precizat medicul anestezist.

“Eu  mă declar un om mulţumit”

Despre specializarea plină de provocări pe care şi-a ales-o şi care i-a devenit un mod de viaţă, doctoriţa povesteşte: “Anestezia este una dintre cele mai complete şi complexe specializări. Trebuie să ai noţiuni din toate domeniile pentru a face faţă provocărilor. Aici, pe lângă profilul deosebit de greu şi responsabilitatea maximă, trebuie să dedici multă dragoste şi profesionalism pacientului critic. Eforturile se fac, atât în timpul zilei, cât şi al nenumăratelor ore de gardă pe care le-am efectuat, de multe ori, fără să-mi protejez sănătatea. Am pus pe primul plan viaţa pacientului şi apoi pe a mea. Aşa am fost educată, acesta este principiul meu în viaţă. Cred că medicină, indiferent în ce ramură ne desfăşurăm activitatea, se face doar iubind oamenii şi crezând cu tărie în salvarea lor. Am o mare satisfacţie atunci când văd că pot să fac ceva. Am colegi extraordinari, bine pregătiţi, suntem ca o familie. Aşa şi trebuie să funcţionăm. Mie îmi lipseşte ceva când sunt liberă sau în concediu”, spune medicul.

Medicul mai spune că acasă are o familie minunată, care întotdeauna i-a înţeles pasiunea pentru meserie. „Poate părea paradoxal, dar la mine viaţa profesională şi cea familială nu sunt în balanţă, sunt în echilibru. Am un soţ extraordinar, care mă înţelege şi ştie că nu aş renunţa niciodată la profesie. Eu mă declar un om mulţumit pe toate planurile care ştie să preţuiască tot ce i-a dat Dumnezeu. Nu-mi doresc decât sănătate şi putere de muncă”, spune medicul.