Vasile Iliuţă, şeful CJ Călăraşi, explică de ce şi-a vaccinat anti-COVID toată familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Iliuţă, şeful CJ Călăraşi s-a vaccinat pe 26 februarie FOTO Facebook/Vasile Iliuţă
Vasile Iliuţă, şeful CJ Călăraşi s-a vaccinat pe 26 februarie FOTO Facebook/Vasile Iliuţă

Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a anunţat luni, 1 martie, că nu luat locul nimănui la vaccinarea anti-COVID-19, după ce a fost criticat că a mers cu toată familia la imunizare, la un spital din subordine.

Şeful CJ Călăraşi a revenit luni pe pagina sa de socializare cu un mesaj în care explică de ce au primiti serul anti-COVID toţi membrii familiei sale. Având afaceri în agricultură, aceştia s-au încadrat în cea de-a doua etapă de vaccinare.

"Vaccinarea anti-COVID a familiei mele a stârnit numeroase controverse. Vă reamintesc că în urmă cu o lună mi-am amânat imunizarea declarând la acel moment că mă voi vaccina atunci când familia mea va fi programată.

Lucru care s-a şi întâmplat! Pentru o corectă informare a oamenilor precizez că din populaţia prioritizată pentru vaccinarea împotriva covid, în etapa a doua de vaccinare, fac parte şi LUCRĂTORII DIN AGRICULTURĂ şi din industria alimentară de alimente esenţiale.

Nimeni nu a luat locul nimănui, ci doar am respectat programarea pe care am efectuat-o pe platforma ROVACCINARE la fel ca oricare cetăţean al acestei ţări. Ştirile fabricate la comandă politică nu necesită documentare şi înţeleg lipsa de informaţie", a explicat Iliuţă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, s-a vaccinat vineri, 26 februarie, împreună cu toată familia la un spital aflat în subordinea instituţiei pe care o conduce. „M-am vaccinat anti-Covid împreună cu familia la Centrul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. O decizie responsabilă pentru ca pandemia să intre într-un proces de regres pe care îl doreşte întreaga omenire. #Sănătate, Călăraşi!“, a anunţat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, pe pagina de Facebook, unde a postat şi imagini cu toţi cei imunizaţi.

Recent, Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi şantaj. Iliuţă nu ar fi aprobat plata salariilor pentru 10 angajaţi, deşi aceştia aveau decizii definitive ale instanţei.

 Vă mai recomandăm şi:

Neculai Constantin Munteanu: de ce i-a fost frică asasinului Carlos Şacalul să-l lichideze pe Pacepa INTERVIU

Salarii bugetari: Sunt angajaţi la sat cu lefuri de trei ori mai mari ca în oraş şi domenii cu sporuri de 85%. Ce variante de lucru are Ministerul Muncii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite