Un număr de 1.747 situaţii de urgenţă, înregistrate la ISU în primele 3 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În medie, la ISU Călăraşi, au fost în ultimele 3 luni câte 19 intervenţii pe zi FOTO Adevărul
În medie, la ISU Călăraşi, au fost în ultimele 3 luni câte 19 intervenţii pe zi FOTO Adevărul

În primul trimestru al acestui an, la nivelul judeţului Călăraşi au fost înregistrate 1.747 urgenţe, în medie 19 pe zi, conform unui raport de bilanţ prezentat de către reprezentanţii ISU./

În funcţie de tipurile situaţiilor de urgenţă, echipajele de salvatori au intervenit la: 88 incendii, inclusiv cele de vegetaţie uscată, cauzate în principal de flacără; 1.532 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, cu o medie de  17 cazuri pe zi; 492 acţiuni pentru protecţia comunităţilor; 68 acţiuni de asistenţă a persoanelor.

În urma misiunilor derulate au fost salvate 13 persoane, iar, din păcate, una a fost declarată decedată. În aceeaşi perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Călăraşi au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la instituţii publice şi operatori economici din diverse domenii de activitate.

Astfel, personalul specializat a desfăşurat 116 controale la nivel judeţean, în urma cărora au fost aplicate 46 amenzi şi 595 avertismente, în cuantum de aproape 220.000 de lei. Pe timpul acţiunilor de verificare au fost constatate 652 deficienţe, dintre care 11 au fost soluţionate operativ de către inspectorii ISU.

Totodată, la nivelul inspectoratului au fost înregistrate 107 solicitări de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă, dintre care au fost emise: 12 avize de securitate la incendiu; 10 autorizaţii de securitate la incendiu; 1 autorizaţie de protecţie civilă.

         

Vă mai recomandăm şi:

În timp ce campania de vaccinare îşi pierde „suflul“, Valul 3 surprinde cu noi recorduri negative

Rusia a blocat o treime din Marea Neagră. Ce arsenal aduc, în replică, aliaţii în zonă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite