Un jandarm, aflat în timpul liber, a ajutat la evacuarea a 13 pacienţi din spitalul Olteniţa unde izbucnise un incendiu

Un jandarm, aflat în timpul liber, a ajutat la evacuarea a 13 pacienţi din spitalul Olteniţa unde izbucnise un incendiu

Jandarmul s-a aflat la locul şi momentul potrivit când a izbucnit incendiul FOTO Adevărul

Un jandarm din Călăraşi, aflat luni după amiază la Spital Municipal Olteniţa, a interventi rapid pentru evacuarea pacienţilor din clădire, în momentul în care a sesizat că în imobil izbucnise un incendiu. De asemeea, miliarul a alertat prin 112 echiapele de pompieri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jandarmul a observat că dintr-un corp al clădirii iese fum, iar două asistente medicale încercau să deschidă uşa pentru a evacua bolnavii. Jandarmul nu a stat pe gânduri, s-a deplasat la faţa locului şi, împreună cu personalul medical, a intervenit pentru evacuarea bolnavilor din clădire şi pentru limitarea extinderii  focului la celelalte corpuri ale clădirii, folosind mijloacele de stingere a incediilor din dotarea spitalului, până la sosirea pompierilor. Nu au fost înregistrate victime, cei 13 bolnavi fiind evacuaţi din salonul unde erau spitalizaţi în curtea unităţii medicale şi mutaţi într-un alt corp de clădire.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: