Un căţel intoxicat cu fum în timpul unui incendiu, resuscitat de pompieri. Patrupedul a fost salvat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căţelul a fost salvat FOTO Facebook/ISU Călăraşi
Căţelul a fost salvat FOTO Facebook/ISU Călăraşi

Intervenţie dificilă pentru pompierii călărăşeni la sfârşitul săptămânii trceute. În timpul unui incendiu, provocat de un scurcircuit, militarii au resuscitat un căţel care se intoxicase cu fum. Din fericire, proprietarii imobilului din strada Griviţa, care fusese cuprins de flăcări, nu au păţit nimic.

Conform ISU Călăraşi, miliatii s-au deplasat vineri seară la un incendiu produs la o casă cu etaj din municipiu, situată de pe strada Griviţa. Au ajuns rapid la faţa locului. S-au deplasat cu două autospeciale, una de stingere şi una SMURD. "O cameră de la parterul imobilului, unde se produsese incendiul, cel mai probabil în urma unui scurtcircuit electric, era puternic inundată cu fum degajat în urma arderii mai multor materiale textile. Pompierii militari s-au apucat de treabă, iar vestea bună consta atunci, în primele momente, în faptul că nu existau vătămări de persoane şi nici pagube materiale foarte însemnate.

Trei patrupede, în schimb, au trecut prin momente foarte grele.Trei căţei au suferit intoxicări cu fum. Doi dintre aceştia şi-au revenit mai repede, însă pentru al treilea, pompierii au făcut eforturi serioase pentru a-l salva. Un bichon, tare drăgălaş, de altfel, a avut nevoie de ajutor. Pentru Enzo, mascul de 4 ani, a fost nevoie de resuscitare, iar colegii mei pompieri nu au precupeţit niciun moment pentru a-i salva viaţa. L-au găsit şi au început masajul cardiac. I-au pus şi masca de oxigen şi nu după mult timp, minunea s-a întâmplat. Inima căţelului a început să bată din nou. Încet, încet ! Şi apoi. din ce în ce mai repede! Trăieşte ! Da! Despre asta este vorba! Despre satisfacţia unei vieţi salvate! Ei sunt colegii mei, pompierii! Te poţi baza pe ei oricând! Poate ar fi trebuit să aleg un nume şi să spun plutonierul ”X” a efectuat masajul cardiac şi a salvat câţelul! Îmi place să spun că suntem o echipă şi este şi adevărat! O demonstrează intervenţiile pe care le avem zi de zi! Pompierii călărăşeni au salvat viaţa lui Enzo!", au anunţat reprezentanţii ISU pe pagina de socializare a instituţiei. Intervenţia poate fi urmărită pe Facebook.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite