Un apartament de pe strada Ştirbei Vodă, cuprins de flăcări. 18 persoane au fost evacuate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a fost provocat de un scurtcircuit în bucătărie FOTO Facebook/ISU Călăraşi
Focul a fost provocat de un scurtcircuit în bucătărie FOTO Facebook/ISU Călăraşi

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au acţionat sâmbătă dimineaţă cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară de 42 de metri, timp de 90 de minute pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament de pe strada Ştirbei Vodă, la blocul M16. 18 persoane au fost evacuate.

Conform primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul unui conductor electric din bucătăria locuinţei. La această intervenţie s-au deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD, cât şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi

Sâmbătă dimineaţă, la ora 02.41, militarii au fost alertaţi să acţioneze pe strada Ştirbei Vodă, bloc M 16, pentru stingerea unui incendiu de locuinţă. Un incendiu izbucnise într-un apartament aflat la etajul al III-lea al imobilului.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu degajare de fum dens la nivelul bucătăriei apartamentului, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere. Au fost inundate cu fum atât apartamentul unde a izbucnit incendiul, cât şi casa scării imobilului.

În prima parte a intervenţiei au fost evacuaţi rapid din apartamentul unde a izbucnit incendiul, un număr de trei persoane, cât şi alte 15 persoane(vecini). care locuiau pe aceiaşi scară de bloc.Pentru stingerea flăcărilor, pompierii au intervenit timp de 90 de minute. Focul a mistuit mai multe bunuri materiale, elemente de mobilier, aparatură electrocasnică şi textile din apartamentul respectiv, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 20.000 de lei. Pompierii militari din Călăraşi au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite