UPDATE Trei bărbaţi din comuna Cuza Vodă s-au sufocat într-o fântână. Primul a intrat pentru a scoate un baros, ceilalţi au încercat să-l salveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi din comuna Cuza Vodă se zbat între viaţă şi moarte, după ce s-au blocat într-o fântănă. Intervenţia militarilor de la ISU Călăraşi este una contracronometru. Două dintre victime au fost scoase în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator, iar operaţiunea dificilă continuă şi pentru extragerea celei de-a treia victime.

UPDATE ORA 19.00. Cei trei bărbaţi nu au mai putut fi salvaşi, decesul ultimului dintre ei fiind declarat la ora 18.20. Conform IPJ Călăraşi, la faţa locului a fost declanşată o anchetă pentru a elucida împrejurările în care s-au produs cele trei decese. Martorii povestesc faptul că primul dintre ei a intrat în fântână pentru a scoate un baros, aruncat din joacă de un copil. Al doilea a crezut că îl poate salva şi a coborţt după el. Pentru că spaţiul era strâmt, amândoi au rămas fără aer. Al treilea a avut aceeaşi soartă: a intrat după ei, dar şi-a pierdut cunoştinţa.

UPDATE. ORA 18.00. Militarii de la ISU au reuşit şi scoaterea celei de-a treia victime, însă, din păcate, şi aceasta este tot în stare de inconştienţă.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Călărşai, plt.adj. Ovidiu Tătăranu, apelul la 112 s-a făcut în jurul orei 17.00. Oamenii alertaţi au anunţat autorităţile că 3 dintre consătenii lor au coborât într-o fântănă stradală şi nu au mai ieşit. Imediat, la faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Descarcerare, unul SMURD şi două salvări cu medic de la Serviciul de Ambulanţă. "Cei trei bărbaţi au fpst găsiţi într-o fântănă stradală, unde unul dintre ei scăpase o uneală de lucru. A intrat să o recupereze şi nu a ieşit. Ceilaşi doi au coborât să-l salveze, însă şi ei au rămas blocaţi", a precizat Ovidiu Tătăranu. În prezent, două dintre victime, de 57 şi, respectiv, 42 de ani, au fost extrase din fântână. Salvatorii încearcă să/i readucă la viaţă pentru că ambii sunt în strop cardio-respirator. Pentru cea de-a treia victimă, continuă operaţiunea de salvare din fântănă.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite