Trafic restricţionat pe A2, în dreptul localităţii Dragoş Vodă, din cauza lucrărilor la carosabil

Trafic restricţionat pe A2, în dreptul localităţii Dragoş Vodă, din cauza lucrărilor la carosabil

Se lucrează pe A2 FOTO Adevărul

Traficul rutier este restricţiona luni, 7 octombrie, pe Autostrada Soarelui, până la ora 16.00, între kilometrii 93 şi 96, din cauza reparaţiilor la carosabil.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 16:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe banda numărul doi, pe sensul către litoral al Autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 93 şi 96, în zona localităţii Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, din cauza unor lucrări. Traficul rutier se desfăşoară doar pe prima bandă. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare, au anunţat poliţiştii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: