„Tradiţii şi basme româneşti...”, spectacol de tradiţii din lumea de odinioară a satului din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focurile purificatoare, un obicei păstrat în Bărăgan FOTO Tradiţie Ialomiţa
Focurile purificatoare, un obicei păstrat în Bărăgan FOTO Tradiţie Ialomiţa

Centrul Cultural Judeţean Călăraşi demarează o serie de acţiuni de promovare a culturii tradiţionale, concretizate în proiecte, ateliere, spectacole, şezători, întâlniri cu bătrânii satelor. Astfel, în zilele de 24 şi 25 februarie, perioada cunoscută prin Sărbătoarea Dragobetelui, Lăsatul secului, obiceiul Urlaliei se va desfăşura proiectul „Tradiţii şi basme româneşti”.


Iată programul manifestărilor artistice:

24 februarie:
-    Transmiterea către copii a unor cunoştinţe despre îndeletniciri, care, în societatea modernă, s-au diluat şi îşi pierd, pe zi ce trece, din reprezentare: cusutul pe material special ( în puncte), ţesut, pictură pe vase de pământ - ateliere ce se vor desfăşura în foaierul Centrului Cultural Judeţean Călăraşi.
-    Târgul de mărţişor: confecţionare, expunere pe panouri şi şevalete, în foaierul C.C.J.Călăraşi -  Palatul Copiilor Călăraşi, Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu”, Muzeul Dunării de Jos.
-    Promovarea şi creşterea gradului de conştientizare în rândul celor mici, a mentalităţilor sănătoase, specifice oamenilor simpli, din zonele rurale, a sfaturilor şi pildelor bătrânilor. Astfel, prin prezentarea spectacolului „ Dănilă Prepeleac”, micii spectatori vor avea parte de un spectacol special adaptat după îndrăgitul basm popular, cu caracter moralizator, unde, în această punere în scenă, intrarea în lumea dracilor apare sub forma unui vis al personajului. Dănilă nu se îmbogăţeşte peste noapte, ci învaţă că totul se câştigă prin muncă şi onestitate. De asemenea, vor descoperi tradiţii şi obiceiuri vechi, vor afla cum se făcea negoţul la târg, limbajul vechi negustoresc, dansul caprei, al ursului, al dracilor, totul pe ritmuri populare, adaptate vremurilor moderne.  

25 februarie:
-Concentrarea acţiunilor pe zona rurală, acţiune în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr.1 din comuna Dragoş Vodă, Primăria Dragoş Vodă, Parohia „Sfinţii Constantin şi Elena” Dragoş Vodă:
-expoziţie de fotografii reprezentând obiceiuri de Dragobete,
-expoziţie de obiecte / unelte de lucru al câmpului sau gospodăreşti, completată de povestea unui obiect tradiţional, prezentată de Muzeul Dunării de Jos Călăraşi,
-program folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Bărăganul” al C.C.J. Călăraşi, de formaţia de copii de dansuri populare „Voiniceii” a Şcolii gimnaziale nr.1;
-reînvierea obiceiului Urlaliei şi a Cucilor, prin realizarea acestora într-un spaţiu exterior ( strigături specifice, aruncatul în foc al încălţămintei uzate, dansul măştilor/cucilor) împreună cu elevii din comună şi cu grupul de copii al Palatului Copiilor Călăraşi( măşti, dans);
-invitaţi: preotul din comună pentru a povesti copiilor despre obiceiurile de Lăsatul secului, bătrâni pentru a povesti despre obiceiurile culinare.
 

Vă recomandăm şi:

Spectacol de tradiţii şi obiceiuri. Satul de acum un secol, reînviat la Ciocăneşti

Tradiţii şi obiceiuri la surechi, culesul viilor de odinioară. Tehnica pierdută în timp de obţinere a mustului

Obiceiuri pentru noaptea de Sfântul Andrei. Ce fac fetele ca să îşi vadă ursitul  în vis şi cum să alungi strigoii

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite