Superstiţii de Sf. Petru şi Pavel, ziua când femeilor le este interzis să mănânce mere. De ce nu cântă cucul pe 29 iunie

Superstiţii de Sf. Petru şi Pavel, ziua când femeilor le este interzis să mănânce mere. De ce nu cântă cucul pe 29 iunie

Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoriţi în fiecare an pe 29 iunie FOTO Adevărul

Consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume, cei doi apostoli, Petru şi Pavel, sunt sărbătoriţi împreună pe 29 iunie pentru că au murit în aceeaşi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Tot pe 29 iunie se termină postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor Postul Sânpetrului. 
Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică
 
Scânteile se transformă în licurici
 
Ziua de 29 iunie, denumită popular Sânpetru de vară, aduce cu sine o serie de tradiţii şi obiceiuri. Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.
 
Cum aperi ogoarele de grindină
 
În această zi de mare sărbătoare creştină, oamenii merg la biserică, la slujbă, iar femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă. Tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În satele din Bărăgan se păstrează o serie de tradiţii populare. “Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei. De asemenea, se mai spune că dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.
 
Dezlegarea se dă de Sf.Ilie
 
Se spune că în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în această zi, ca să fie sănătoase.
 
“Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţii. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie”, explică părintele Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sfinţii Împăraţi "Constantin şi Elena" din Călăraşi. 
 
În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările