Superstiţii la Moşii de vară: ziua în care sufletele morţilor colindă neîncetat pe pământ. Ce e interzis să faci în sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt

Superstiţii la Moşii de vară: ziua în care sufletele morţilor colindă neîncetat pe pământ. Ce e interzis să faci în sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt

În fiecare biserică are loc pomenirea morşilor Foto:crestinortodox.ro

În ajunul sărbătorii de Pogorâre a Sfântului Duh, credincioşii îşi comemorează morţii şi respectă cu sfinţenie datini transmise din moşi-strămoşi. Sâmbătă este ziua în care se împart sarmale, iar oamenii se feresc să circule noaptea pentru că atunci bântuie sufletele răposaţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

La acest praznic al Moşilor de vară, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică - rude şi prieteni. Gospodinele se pregătesc temeinic pentru această zi şi împart bucate specifice sărbătorii: colivă, colaci, fructe, sarmale în foi de viţă, orez cu lapte şi vin.

Conform crestinortodox.ro, în multe localităţi din Bărăgan şi Dobrogea se continuă o tradiţie moştenită de la daci. De moşi se împart vase de lut de cozile cărora se leagă ciorchini de cireşe şi flori de tei sau trandafiri albi, în memoria tinerilor răposaţi din familie. Dacii spuneau ca aceste ofrande sunt punţi de legătură între viaţa pământeană şi cea veşnică.

Ziua praznicului

Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. În tradiţia ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, coliva, prescurea şi o sticlă de vin. De asemenea, se sfinţesc vase cu mâncare şi pachete cu alimente pe care rudele celor adormiţi le împart după slujba de pomenire.

Ofrande pentru iertarea păcatelor

Tradiţia creştină spune că ofrandele pentru sufletul celor adormiţi au putere de mijlocire pe lângă Dumnezeu pentru iertarea păcatelor săvârşite de către ei, cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii. În amintirea celor adormiţi, urmaşii merg la cimitir pentru a le curăţa mormintele şi a le aşeza flori şi lumânări aprinse la căpătâi.

„În afară de faptul că în calendarul nostru creştin fiecare sâmbătă este considerată zi de pomenire a morţilor cele mai cunoscute sâmbete sunt: Moşii de vară - în sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt şi Moşii de iarnă - în sâmbăta dinaintea Înfricoşatei Judecăţi”, a precizat pr. lect. dr. Marian Mihai - Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, citat de basilica.ro.

Simion Florea Marian menţiona în lucrarea "Trilogia vietii" "că pe tot parcursul anului, în spaţiul românesc există 20 de zile de Moşi". Cuvântul "moşi" vine de la "strămoşi" şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice.

Se  împart sarmale

În fiecare an au loc trei pomeniri pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă: moşii de vară, de toamnă şi de iarnă.

„Una din cele mai importante pomeniri ale morţilor de peste an este în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, „Moşii de vară“, a precizat părintele Paul Tudorache, parohul bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

La biserică se citeşte sfânta liturghie şi slujba parastasului şi sunt pomeniţi morţii, după care oamenii merg acasă şi împart. „Moşii de vară nu se ţin într-o zi anume din an, ci în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, la coborârea Duhului Sfânt“, a adăugat preotul.

Se hrănesc cu aburii fierturilor

În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. În Bărăgan, gospodinele pregătesc sarmale în foi de viţă şi orez cu lapte. “Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Nu se spală, nu se aruncă gunoiul

La Moşii de vară s-au păstrat din bătrâni o serie de superstiţii pentru liniştea răposaţilor. Tot în această zi se fac şi predicţii meteorologice. Se spune că dacă plouă de Moşi vom avea parte de recoltă bogată. În aceasta perioadă nu se circulă noaptea, pentru că sufletele morţilor colindă neîncetat. Cel mai "periculos" este să mergi în noaptea din ajun şi de Moşi, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la cer. Tot de Moşi, gospodinele nu dau cu mătura ca să nu ridice praful în ochii răposaţilor, nu spală şi nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morţilor.

Vă recomandăm şi:

Sfântul Gheorghe - tradiţii şi superstiţii: cel care zădărniceşte vrăjile şi le arată comorile celor aleşi. Cine doarme azi va fi somnoros tot anul

Superstiţii de Izvorul Tămăduirii, ziua în care munca e interzisă. Cine lucrează în Vinerea Scumpă nu va termina niciodată

Apa vie şi puterile ei tămăduitoare. Cum ne protejează agheasma de duhurile rele şi de boli, spală păcatele şi goneşte gândurile necurate

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii, Sărbătoarea închinată Maicii Domnului. De ce se sfinţesc apele în această zi şi se fac legăminte între fraţii de cruce

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: