Sfaturi pentru vreme rea. De ce e bine să circuli cu viteză redusă, cum eviţi deraparea pe un drum alunecos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie, poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să conducă prudent, în condiţiile în care vremea rea dă bătăi de cap în trafic.  Vizibilitate redusă din cauza ceţii dense, dar şi carosabil alunecos.

Poliţiştii rutieri spun că, în primul rând, trebuie să alegeţi cu grijă traseul, astfel încât să evitaţi rutele şi intervalele orare cu trafic intens. De asemenea, este interzisă circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Iată câteva sfaturi care vă scutesc de neplăceri la drum:

1. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire! Este bine să aveţi în maşină racletă, perie/mătură, lopată, sac cu sare/nisip şi lanţuri.

2. Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic, pentru a putea opri în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare creşte dacă rulaţi pe un carosabil umed sau acoperit. Folosiţi centurile de siguranţă!

3. Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, deoarece puteţi derapa foarte uşor. Utilizaţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos!

4. Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen!

Din cauza vremii nefavorabile, miercuri dimineaţă, 17 maşini s-au ciocnit pe Autostrada Soarelui. 22 de persoane au fost evaluate medical, iar 4 au fost transportate la spital. Potrivit poliţiştilor, cauza probabilă a accidentelor o constituie neadaptarea vitezei la un carosabil acoperit cu polei.

Tamponări în lanţ cu 33 de maşini

Conform Ministerului Afacerilor Interne, peste o sută de salvatori au intervenit în cazul accidentului rutier produs pe Autostrada A2, la km 67, în care au fost implicate 33 maşini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane şi un camion. În accidentul din 5 noiembrie, produs în condiţii de ceaţă densă, au fost implicate 60 de persoane, dintre care patru au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Acuzaţii de ucidere din culpă şi vătămare corporală

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul accidentului în lanţ produs sâmbătă dimineaţă, 5 noiembrie, pe autostrada A2. Conform prim-procurorului Liliana Bănescu, încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală.Procurorii implicaţi în anchetarea tragediei de pe A2 spun că, deocamdată, nu se poate vorbi despre niciun vinovat. Necropsia celor 3 persoane decedate şi rezultatele probelor biologice vor atârna greu în anchetă şi probabil, dacă este cazul, vor schimba încadrarea juridică.

"Parchetul de pe lângă Judecătoria Legliu Gară a înregistrat dosarul, iar din primele date rezultă că încadrarea probabilă este de ucidere din culpă şi vătămare corporală, având în vedere că vorbim despre 29 victime rănite grav. E dificil să ne pronunţăm acum, cercetarea încă nu s-a încheiat. Sunt foarte multe persoane vătămate, în diferite situaţii medicale, care pot evolua pe parcurs. Având în vedere numărul victimelor, este posibil ca încadarea să se schimbe, în funcţia de evoluţia stării de sănătate a victimelor. Poate că va fi cu încadrare pe formă agravată ", a declarat, pentru Adevărul, Liliana Bănescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

  Vă recomandăm şi:

Anchetă: Primul autoturism lovit în carambolul de pe A2 a fost un Logan, condus cu 40 de kilometri pe oră de un instructor auto

Tragedia de pe A2, provocată de efectul de turmă. Titi Aur, campion de raliuri: „De la prima maşină a pornit, iar ceilalţi au intrat în această capcană“

Ce mesaje afişau panourile de avertizare de pe A2 în momentul producerii tragediei. Oficialii de la Autostrăzi susţin că erau perfect funcţionale

Cum s-a produs tragedia de la Lehliu, cel mai grav accident petrecut vreodată pe o autostradă din România. Un şofer a ieşit fără să se asigure dintr-o benzinărie

Martor ocular la tragedia de pe A2: „S-a ajuns la carambol după ce un şofer a ieşit din parcare“

Ce se urmăreşte în dosarul penal deschis pentru tragedia de pe Autostrada Soarelui. Primele infracţiuni anchetate: ucidere din culpă şi vătămare corporală

Cum putea fi evitată nenorocirea de pe A2. La ce trebuie să fim atenţi când circulăm pe ceaţă, sfaturi de la poliţişti

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite