Sezonul murăturilor. Secretele conservelor de toamnă şi cât plăteşti ca să umpli cămara cu bunătăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trabele sunt pline cu bunătăţi de toamnă FOTO I.S.
Trabele sunt pline cu bunătăţi de toamnă FOTO I.S.

Sezonul murăturilor e în toi, iar gospodinele dau iama în tarabele pline cu bunătăţi pentru a-şi face provizii. Toamna, cu bogăţia ei de legume, este, dincolo de ocazia extraordinară de a mânca sănătos şi divers, o invitaţie directă de a pune la borcan câte ceva din această abundenţă.

Pentru cele mai destoinice gospodine, conservele pentru iarnă reprezintă un adevărat ritual. De la alegerea celor mai sănătoase legume şi până la adăugarea condimentelor potrivite şi sterilizarea borcanelor, totul se face meticulos.

Sunt câteva detalii importante de care trebuie să ţinem cont atunci când pregătim conservele pentru iarnă. Ca să iasă gustoase, crocante şi să reziste în cămară avem nevoie de oţet de bună calitate, apă fiartă şi conservanţi naturali. Dacă ţinem cont de câteva sfaturi, putem conserva legume fără să dăm greş, indiferent dacă suntem începătoare sau experte. 

„Pentru o conservare îndelungată şi sigură, alege un oţet cu un procent de acid acetic mai mare sau egal cu 5%. Oţetul distilat sau alb este, de asemenea, recomandat, mai ales că acesta nu va schimba culoarea legumelor conservate. Poţi folosi oţet din vin sau oţet de mere dacă acestea au concentraţia de 5% acid acetic. Ai grijă că anumite legume, cum este cazul cepei, au nevoie de un oţet mai tare, prin urmare, nu dilua oţetul cu apă decat atunci când reţeta o cere”, explică o producătoare de legume din comuna Grădiştea. 

Imagine indisponibilă

Tarabe pline cu bunătăţi

La piaţa Orizont, abundenţă de legume viu colorate, cât vezi cu ochii. Vinetele au preţuri cuprinse între 2,5 şi 6 lei kilogramul, conopida costă 5-6 lei/bucata, iar gogonelele şi gogoşarii se vând cu preţuri cuprinse între 2 şi 6 lei kilogramul. Ţelina cu frunze costă 2-3 lei bucata, iar vinetele se vând cu preţuri cuprinse între 3 şi 6 lei kilogramul. Deşi spun că recolta a fost pe jumătatea celei de anul trecut, producătorii se declară mulţumiţi. Preţul este pe măsură.

„Dacă e marfă puţină, şi costul e mai ridicat. Şi noi ne-am pus speranţele în această toamnă, dar n-a fost să fie. Varza şi conopida, de exemplu, le-am cultivat în câmp, iar recolta nu a fost pe măsura aşteptărilor. Plantele s-au dezvoltat dificil din cauza secetei, iar aproape jumătate din ce am cultivat a fost compromis. La piaţă, vânzarea merge bine. Ca în fiecare an, gospodinele fac provizii. Pentru cele care nu au timp să le pregătească, venim în ajutor. Noi preparăm acasă conserve, iar cine doreşte poate face comandă. Avem zacuscă, gogoşari în oţet, zarzavat pentru ciorbă, ardei iuţi. Preţurile ajung până la 10 lei borcanul. Soţia pregăteşte tot felul de conserve pentru toamnă. Avem clienţi din tot judeţul, iar comenzile nu întârzie să apară. Zilele trecute am livrat 60 de borcane cu pastă de roşii şi ardei şi tot atâtea cu zarzavat pentru ciorbe”, povesteşte Alexandru Tănase, producător din comuna Dichiseni. 

Imagine indisponibilă

La piaţă, vânzarea merge bine. Ca în fiecare an, gospodinele fac provizii. Pentru cele care nu au timp să le pregătească, venim în ajutor. Noi preparăm acasă conserve, iar cine doreşte poate face comandă. Avem zacuscă, zarzav pentru ciorbă, ardei iuţi, toate pregătite din legume crescute sănătos la ţară. Preţurile ajung până la 10 lei borcanul, povesteşte Alexandru Tănase, producător din comuna Dichiseni. Astfel, cumpărăturile pentru conservele de toamnă pot ajunge şi la 500 de lei.

Imagine indisponibilă

Legumicultorul lucrează alături de soţia sa şi copiii o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi cu solarii şi alte 2 hectare de teren agricol în câmp, unde plantează varză şi conopidă.

calarasi legume

Marieta a reuşit, în ultimii ani, să se specializeze în tot soiul de conserve şi dulceţuri: pastă de tomate, de ardei, gogoşari şi castraveciori în oţet, conopidă asortată, dulceaţă şi compot. „Soţia pregăteşte tot felul de conserve pentru toamnă. Avem clienţi din tot judeţul, iar comenzile nu întârzie să apară. Zilele trecute am livrat 60 de borcane cu pastă de roşii şi ardei şi tot atâtea cu zarzavat pentru ciorbe. Cheltuielile sunt mari dar asta ne-am ales să facem , nu ne plângem. Transportul cu maşina de marfă până în oraş costă, cele două tarabe închiriate la piaţă ajung la 500 de lei pe lună, îngrăşământul îl luăm de la o fermă de vaci de la Vâlcelele. Când tragi linie, vezi că nici nu te îmbogăţeşti, dar nici nu sărăceşti. Avem cât să ne asigurăm un trai decent”, spune Alexandru Tănase.

Imagine indisponibilă

Cât de importantă e sarea pusă la conserve

Pentru gospodinele care aleg să pregătească singure conservele, cumpărăturile pot ajunge până la 500 de lei. Un alt aspect important în pregătirea bunătăţilor  este sarea care combate bacteriile şi păstrează pe termen lung conservele. De aceea, alegeţi o sare cu concentraţie mare de clorură de sodiu, cum ar fi sarea grunjoasă sau o sare fină, dar care este destinată murăturilor. Avantajul sării fine este că aceasta se dizolvă mai repede. “De asemenea, pentru a evita decolorarea legumelor pe care vreţi să le conservaţi, folosiţi apa pe care aţi fiert-o în prealabil. Aceasta va fi mai puţin dură. Anumite reţete de conservare prevăd folosirea zaharului. Pe cât posibil, încercaţi să păstraţi cantităţile indicate şi să nu înlocuiţi zahărul cu îndulcitori. În schimb, puteţi folosi zahăr mai puţin rafinat”, spune Aneta Mihalache, producător agricol.

calarasi legume

Tanti Maria, gospodină care pegăteşte an de an conserve, a umplut deja cămara cu bunătăţi şi are un pont pentru gospodine: sterilizarea este un pas foarte important în procesul de pregătire al murăturilor. „Fierberea borcanelor reduce posibilitatea apariţiei bacteriilor şi mucegaiurilor după aşezarea conţinutului în acestea. După terminarea sterilizării, pentru un plus de efect, aşezaţi borcanele cu capacele în jos, până la răcirea completă. Puteţi folosi conservanţi naturali, care vor da un plus de aromă murăturilor voastre: boabe de coriandru, fenicul, seminţe de mărar, boabe de muştar, crenguţe de vişin, coajă şi zeamă de lămâie. Veti obţine astfel murături crocante cu o aroma îmbietoare.

calarasi legume

Vă recomandăm să mai citiţi:

FOTO Ce mesaje îi transmiteau conducătorii Patriarhiei lui Ceauşescu, chiar în timpul Revoluţiei din decembrie '89

EXCLUSIV Contribuţia românilor la primul satelit cu inteligenţă artificială care a fost trimis pe orbită

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite