Se premiază performanţa. Peste 40 de elevi, campioni la olimpiade şi concursuri vor primi câte 350 de lei de la Primărie

Se premiază performanţa. Peste 40 de elevi, campioni la olimpiade şi concursuri vor primi câte 350 de lei de la Primărie

Banii pot fi ridicaţi de la casieriile Primăriei începând cu 1 octombrie FOTO Adevărul

Autorităţile locale premiază performanţa. Şi în acest an, cu ocazia Zilelor Municipiului Călăraşi, elevii, profesorii, sportivii şi antrenorii cu rezultate la concursuri şi competiţii naţionale sau internaţionale sunt premiaţi.

 
Peste 40 de elevi, 27 de profesori, 11 sportivi şi 8 antrenori vor primi din partea municipalităţii o diplomă de excelenţă şi câte un premiu de 350 de lei. Premiile în bani se vor putea ridica de la casieria Primărie, începând cu data de 1 octombrie,.
 
Pe lista elevilor cu rezultate deosebite re regăseşte şi Alex Nedelcu,  elev în clasa a X-a B la profilul Matematică-Informatică intensiv engleză, în cadrul Colegiului Naţional „Barbu Ştirbei“ din Călăraşi. Adolescentul a obţinut cel mai bun scor din România la Concursul internaţional online de limba engleză „Best in English“. Şi nu e prima competiţie la limba engleză la care obţine un loc fruntaş în România.
 
Inteligent, ambiţios şi foarte muncitor, el excelează la mai multe materii, dar face performanţă în mod deosebit la limba engleză.
 
„Pentru mine, a fost întotdeauna o plăcere să particip la orele de limba engleză, atât la şcoală, dar mai ales la cursurile de la Smart English Center. Dar eu consider că, dacă sunt bun la ceva şi îmi place, este o pierdere să nu investesc timp şi efort în acel domeniu. Pe lângă Olimpiada Naţională de Limba Engleză, am obţinut distincţii şi la Olimpiadele Naţionale de Limbă Franceză, dar şi la cea de Fizică. De asemenea, o plăcere a fost mereu şi citirea unei cărţi interesante în limba engleză, dar şi să ascult muzică şi să vizionez filme în limba engleză. De aceea, nu am considerat niciodată că studiul limbii engleze a presupus vreun sacrificiu“, povesteşte liceanul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: