Schimbarea la Faţă a Domnului, ziua în care munca este interzisă. De ce nu e bine să te cerţi pe 6 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schimbarea la faţă a Domnului, prăznuită de ortodocşi pe 6 august FOTO crestinortodox.ro
Schimbarea la faţă a Domnului, prăznuită de ortodocşi pe 6 august FOTO crestinortodox.ro

Considerat unul dintre marile praznice ale creştinismului, fiind dezlegare la peşte pentru cei care au postit, Schimbarea la Faţă este sărbătorită de credincioşi pe 6 august.

În tradiţia populară se spune că pe 6 august nu e bine să te cerţi cu nimeni, şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte nici iarbă. Ea constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează şi la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează şi se împart.

“În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea)”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Hainele se făcuseră albe ca zăpada

 Lucrările teologice spun că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, spun scrierile teologice.

Dezlegare la peşte

Oamenii de la ţară respectă cu sfinţenie ziua de 6 august, atunci când frunzele încep să se veştejească, apele se răcesc, păsările călătoare pornesc a-şi croi drum spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă. 

“Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni, şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi”, spun specialiştii în Etnografie.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Faţă să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

Se sfinţesc grădinile

În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. "Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora. Această sărbătoare ne arată momentul schimbării minunate la faţă a Domnului, în Muntele Taborului, în prezenţa ucenicilor Petru, Iacob şi Ioan. Din Evanghelii aflăm că atunci când faţa Lui stăalucea ca soarele şi hainele erau albe ca lumina au apărut deodată Moise si Ilie, Moise care reprezenta Legea şi Ilie care reprezenta prorocii Vechiului Testament", explică părintele Paul Tudorache, paroh la biserica Sf.Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.

Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarbă şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg şi ultimele plante de leac. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se strepezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

REPORTAJ EXCLUSIV Lumea copiilor care fac copii. „Ne mărităm şi-apoi ne-nvăţăm unul cu altul. Aşa e la noi“

 

Jocuri de culise: pe cine vrea Cîţu în conducerea partidului

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite