Sărbătoarea Floriilor, ziua care vesteşte intrarea Domnului în Ierusalim. Ce trebuie să faci ca să ai spor şi să scapi de rele

Sărbătoarea Floriilor, ziua care vesteşte intrarea Domnului în Ierusalim. Ce trebuie să faci ca să ai spor şi să scapi de rele

Floriile, sărbătoarea care vesteşte intrarea Domnului în Ierusalim FOTO Adevărul

Creştinii prăznuiesc duminică, 21 aprilie, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, iar icoanele sunt împodobite cu ramuri de salcie sfinţită. În ziua de Florii, oameniii duc la biserică aceste crenguţe de salcie care sunt slujite de preoţi după care sunt luate acasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 
Creştinii serbează Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an şi deschide perioada sărbătorilor de Paşte. Astăzi, peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica, cei mai mulţi având numele Florin, Viorica şi Florentina.
 
Cu o săptămână înainte de patimile sale, Iisus Hristos a intrat în Ierusalim pe un asin, înconjurat de cei 12 apostoli. Mulţimea, recunoscându-l ca pe adevăratul Mântuitor, l-a întâmpinat cu ramuri de finic şi cântări de bucurie. Iisus şi-a pregătit singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, iar când l-au văzut, oamenii au început să strige: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.” Floriile deschid ciclul sărbătorilor de Paşte, care se încheie la Înălţarea Domnului.
 
Dezlegare la peşte
 
În ziua de Florii există obiceiul ca oamenii să meargă la Biserică având în mâini ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfinţite de către preot, obicei care aminteşte de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când a fost întâmpinat de mulţime cu ramuri de măslin, crenguţe de palmier sau cu flori. Crenguţele de salcie vor fi împărţite credincioşilor ce au participat la slujba de Florii, care le vor duce acasă şi le vor pune la icoane, la geamuri, la uşi şi la porţi, pentru a le apăra casele de rele şi necazuri. Sărbătoarea de Florii înseamnă şi a doua “dezlegarea la peşte”, după cea de la Buna Vestire, pentru cei care ţin post.
 
Ziua de Florii reprezintă şi începutul ultimei săptămâni a Postului Paştelui sau Săptămâna Patimilor. Din seara de duminică, bisericile încep slujbele speciale ale Săptămânii Mari, numite denii. În aceste slujbe pot fi regăsite toate momentele remarcabile din viaţa Mântuitorului, de la intrarea acestuia în Ierusalim şi până la Învierea Sa din morţi.
 
Puse în hrana animalelor
 
Creştinii din Bărăgan păstrează cu sfinţenie o serie de obiceiuri populare la sărbătoarea Floriilor. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim este cinstită cu fast în fiecare biserică din judeţul Călăraşi, iar acasă oamenii practică adevărate ritualuri pentru spor,  viaţă liniştită şi cu sănătate.
Ca şi în alte zone ale ţării, şi în Muntenia icoanele sunt împodobite cu ramuri de salcie sfinţită. În ziua de Florii, oameniii merg la biserică cu crenguţe de salcie care sunt slujite de preoţi, după care sunt luate acasă. 
Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii mai obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte.
În plus, se spune că dacă te împărtăşeşti în ziua de Florii, iar apoi îţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini într-un timp scurt.
 
La Lupşanu se merge cu colindul
 
În postul Paştelui, în mod special în Duminica Floriilor, în comuna Lupşanu, din judeţul Călăraşi, copiii merg cu « Floriile ». Este un colind în care este exprimată bucuria că a venit primăvara şi că natura s-a trezit la viaţă. Iată versurile :
,,Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii
Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii !
 
Primăvară cântătoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii!
 
Lumea-i toată-n sărbătoare
Ceru-i plin de ciocârlii
Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii !
 
Pe câmp floare lângă floare
Să ne bucurăm copii!
Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii !’’.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările