Salonul de toamnă, expoziţie cu lucrări ale artiştilor plastici contemporani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salonul de Toamnă, Călăraşi 2017 reuneşte în spaţiul Muzeului Municipal artişti plastici contemporani, care sunt legaţi de acest spaţiu prin faptul că s-au născut sau trăiesc aici ori au tangenţă cu oraşul nostru deoarece au mai expus în instituţiile de cultură locale.

Vor fi prezenţi pe simeze Florian Mihăilescu, Dorin Manea, Rodica Iacob, Cornel Ursu, Petronella Milea, Mariana Gheorghe, Noni Ştefănescu, Maria Măncianu Bogatu, Jimmy Stănescu, Corneliu Ratcu, Marcela Smeianu, Marcela Şerban Wood-Collins, Silviu Ioan Soare, Codrin Cârdu, Răzvan Minea, Clara Stan, Suzana Stan, Eva Stan, Victor Grigore, Cîrstina de la Studina, Mihai Filip Stancescu, Ana Maria Păpurică, Emma Horodniceanu, Camelia Tudor. 

Tema acestei ediţii este frumuseţea ambientului din jurul apelor, artiştii reprezentând Balcicul, Veneţia, Borcea, Marea Neagră, Dunărea, spaţii apropiate sensibilităţii lor estetice. Fiecare lucrare vorbeşte despre stilul identitar al plasticienilor, despre tendinţele preluate din zona artei moderne, care au devenit recurente şi în creaţia acestora. Tehnicile în care au fost concepute imaginile sunt ulei pe pânză, acuarela, grafică, gravură pe sticlă. 

“Rămânând în zona figurativului şi a interpretării realităţii, compoziţiile prezintă diversitate cromatică, cuprinzând culori eclatante, alăturate griurilor variate. Mai analitice sau mai sintetice, lucrările au fiecare romantismul sau nota de melancolie, impuse de modul de tratare al motivului pictural şi de viziune”, spune curatorul expoziţiei, Ana Amelia Dincă.

Vă recomandări:

Premiile "10 pentru Călăraşi", decernate în luna decembrie. Se aşteaptă propunerile culturale

FOTO Istorie. Călăraşi, capitala culturală a României în perioada interbelică. Locul unde Ionel Teodoreanu a descoperit "parfumul Medelenilor"

FOTO Primarul cultural al Călăraşiului, o iubire de-o viaţă. Povestea impresionantă a lui Eugen Cialîc, un familist convins

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite