Reţete pentru Postul Crăciunului. Cele mai delicioase mâncăruri pregătite rapid cu ingrediente ieftine şi sănătoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E nevoie doar de puţină imaginaţie pentru ca postul să fie ţinut mai uşor. Preparatele care nu conţin carne iau un timp mai redus de pregătire, sunt mult mai sănătoase şi ajută la detoxifierea organismului.

În general, în vechime, postul era mult mai aspru decât în prezent. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până în ceasul al nouălea din zi, spre seară. Exceptate de la ajunare erau doar zilele de sâmbătă şi duminică. În prezent, gospodinele inventează fel de fel de reţete pentru a trece cu bine peste perioada de post. Iată un meniu simplu, pentru toate buzunarele, foarte gustos şi săţios.
 

Reţete pentru Postul Crăciunului: Ciorbă de sfeclă roşie

Ingrediente:
500 gr. sfeclă roşie                                                                                      
500 gr. cartofi                                                                                               
2 morcovi                                                                                                   
2 păstârnaci mici                                                                                         
3 cepe medii                                                                                               
2 ardei graşi (roşu şi verde)                                                                        
o legătură mare de leuştean                                                                         
o legătură mică de pătrunjel                                                                   
4 linguri de ulei de măsline                                                                         
500 ml. borş de casă

image

Toate legumele se taie mărunt apoi se pun la sotat puţin, doar până când ceapa şi ardeiul devin sticloase. După câteva minute se adaugă morcovul, păstârnacul şi cartofii lăsându-se aşa încă cinci minute. Într-o oală de ciorbă se fierb doi litri de apă, după care se adaugă legumele sotate.
Se adaugă şi sfecla rasă pe răzatoarea de mere, se acoperă oala şi se lasă să fiarba în voie. Un secret al reţeţei, aşa cum ni-l împărtăşeşte Gela Dumi, învăţătoare, din comuna Unirea, şi pasionată de arta culinară tradiţională, este sfecla nefiartă. “Se opreşte puţină crudă pe care o veţi folosi la final pentru a da un aspect savuros ciorbei.

image

După ce au fiert zarzavaturile câteva minute, turnaţi peste sfecla oprită (crudă) un polonic de supă din oala şi lasaţi-o în aşteptare până către final. Sfecla îţi va revarsa frumuseţea de culoare în lichidul respectiv”, povesteşte gospodina pe blogul său culinar, “Cufărul cu bucurii”.

Între timp,  verificaţi gradul de fierbere al zarzavaturilor, potriviţi de sare şi când este totul fiert se adaugă borşul. Se lasă să dea în câteva clocote şi cu două minute înainte de final se adaugă în oala cu ciorbă şi zeama colorata din castronul în care s-a oprit sfecla. Veţi fi încântaţi să constataţi efectul acestui “tips” în momentul servirii ciorbei. Când se stinge focul se adaugă în oală, jumătate din verdeaţă, restul în momentul servirii.

Reţete pentru Postul Crăciunului: Tocană de legume cu praz

600 gr. cartofi
3 fire praz
2 dovlecei mici

1 buc. păstârnac
1 buc. ardei gras roşu

image

1 buc. ceapă mare
2 morcovi medii

2 foi de dafin

piper, cimbru, sare după gust
o legătură pătrunjel

3 linguri de ulei de măsline dacă aveţi, dacă nu, merge şi de floarea soarelui
1 borcănel de 320 ml. cu roşii in bulion, home-made am avut eu

Mod de preparare:

"Se toacă legumele, se pun la sotat într-o cratiţă încăpătoare ceapa şi prazul, după două minute se adaugă ardeiul, apoi morcovul şi păstârnacul. Se toarnă apă cât să cuprindă legumele ( asta depinde şi de vasul în care gătiţi) apoi se adaugă cartofii, dovleceii şi roşiile cu bulion cu tot. 

image

Se lasă să dea în clocot, se  completează cu apă, dacă mai e cazul, se adaugă foi de dafin şi mirodenii, puţin pătrunjel (se opreşte şi pentru final), se potriveşte de sare şi astea fiind gata, se dă cratiţa la cuptor pentru 30 de minute, cu capac. După 30 de minute e gata, cuptorul a fost la 180 de grade şi trebuie preîncălzit 5 minute. Poftă bună!

image

Vă recomandăm şi:

FOTO Cum a ajuns cartoful alimentul de bază al românilor - ce prevedea primul tratat gastronomic, din 1818, despre mâncarea săracului pentru tot poporul

FOTO Mâncăruri tradiţionale ciudate şi foarte gustoase - reţete de la străbunici: mămăliga din mei, carnea friptă pe pietre încinse şi „păpuşile” de dragavei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite