Reţeaua care a retrocedat ilegal terenuri de la Institutul de Cercetări Agricole Fundulea, trimisă în judecată. Paguba se ridică la peste 25 milioane de lei

Reţeaua care a retrocedat ilegal terenuri de la Institutul de Cercetări Agricole Fundulea, trimisă în judecată. Paguba se ridică la peste 25 milioane de lei

Dorel Dorobanţu, primarul de la Fundulea, unul dintre inculpaţii cercetaţi de DNA FOTO Ediţia de Călăraşi

Zeci de autorităţi locale au fost trimise în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru retrocedări ilegale de terenuri aflate în administrarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea. Este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 2.000 de hectare.

Ştiri pe aceeaşi temă


În fruntea celor acuzaţi de ilegalităţi se află Jenel Şerban, aflat la acea dată, în 2007, în funcţia de prefect al judeţului Călăraşi, şi preşedinte al Comsiei de retrocedare. Conform procurorilor DNA este vorba despre Cornel Coman, subprefect al judeţului Călăraşi, Eugeniu Jarul, şef al Administraţiei Domeniilor Statului - sucursala Călăraşi, Elena Ifrim , şef serviciu - Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi, Ion Năbârgeac, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, Aurelian Dobre, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, Dumitru Tudone, secretar general, Consiliul Judeţean Călăraşi, Gheorghe Cora, , reprezentant Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Toma Eneschi, reprezentant al Direcţiei Silvice Călăraşi (l-a substituit pe director), toţi în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi.

De asemenea, în anchetă au apărut şi Lucian Tudor, Niculae Marcu, Dumitru Culea, Constantin Giurea, Victor Manea, Constantin Chirică şi Dorel Dorobanţu, primari ai localităţilor Gurbăneşti, Săruleşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupşanu, Tămădău, Fundulea şi preşedinţi ai Comisiilor locale de fond funciar, dar şi Aurel Stan, în calitate de reprezentant al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi. În sarcina acestora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Primul pas, primele falsuri

În rechizitoriul întocmit, procurorii notează că inculpatul Dorobanţu Dorel, primar al oraşului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călăraşi) un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea). S-a urmărit astfel punerea în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu.

Pentru aceasta, inculpaţii au invocat prevederi din legislaţia privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe. Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.
 

Fără nicio justificare

În data de 13 iulie 2007, membrii Comisiei judeţene de fond funciar Călăraşi, compusă din inculpaţii Şerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe şi Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeţei de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea.

Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi fără a verifica şi clarifica situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activităţii de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeţei de teren respective.

Cereri neîndreptăţite

În aceeaşi perioada de referinţă (anul 2007) şi în acelaşi context, inculpaţii Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor şi Chirică Constantin, în calitate de primari ai comunelor anterior menţionate, au întocmit propuneri către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, pentru solicitarea unor suprafeţe de teren, în condiţiile în care localităţile respective aveau teren în rezervă. În aceste condiţii, propunerile formulate către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi nu erau îndreptăţite.
Prin acest demers, s-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului.

Foloase necuvenite pentru cei care au fost puşi în posesie

Conform procurorilor anticorupţie, în această modalitate au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafeţele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptăţite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate. Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile şi acordarea despăgubirilor băneşti pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosinţă a terenului.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra conturilor bancare şi a bunurilor imobile deţinute în proprietate de cei 17 inculpaţi până la concurenţa sumei de totale de 25.468.621 lei (compusă din suma de 16.835.681 lei – valoarea de piaţă a terenului şi suma de 8.632.940 lei – lipsa de folosinţă a acestuia).
Faţă de numiţii Clăbescu Doru Eduard, Pşanu Stelian, Marinescu Badea, Titu Ana şi Buruiană Costel care au avut calitatea de suspecţi în cauză, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călăraşi, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
 

Vă recomandăm şi:

Dorel Dorobanţu, primarul care a retrocedat ilegal terenuri de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea, mai vrea un mandat

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, la audieri la DNA Ploieşti

Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, reţinut de DNA pentru luare de mită

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările