Restricţii de viteză pe calea ferată. Codul galben de caniculă aduce trenurile în gări cu întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul galben de caniculă întârzie trenurile şi cu 60 deminute în judeţele din sud şi sud-est. Restricţiile de viteză impuse de căldură au pus puse în practică de CFR imediat cum a intrat în vigoare codul galben. Începând de sâmbătă, ora 12.00, au fost introduse restricţii de viteză la nivelul întregii reţele feroviare, întârzierile înregistrate la această oră fiind, în medie, de 15-20 de minute.

Întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute, se vor înregistra la trenurile care tranzitează regionalele aflate în sudul şi sud-estul ţării, în special în judeţele avertizate cu cod galben, a anunţat într-un comunicat Compania Naţională de Căi Ferate. Codul galben de caniculă este valabil, sâmbătă şi duminică, pentru Bucureşti şi judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dâmboviţa, Mehedinţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

45-55 de grade Celsius, temperatura şinei

În zilele în care căldura este insuportabilă, viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă se reduce cu 20-30 de kilometri pe oră. Reducerea vitezelor de circulaţie în intervalele de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi este aplicată de toate administraţiile de cale ferată. În perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 şi 55 de grade Celsius.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite