Remedii eficiente antifumat. Trei ceaiuri minune care taie pofta de ţigară în timp record şi remineralizează organismul

Remedii eficiente antifumat. Trei ceaiuri minune care taie pofta de ţigară în timp record şi remineralizează organismul

Sunătoarea este cel mai puternic antidepresiv natural, eliminând astfel tensiunea cauzată de renunţarea la ţigară FOTO Shutterstock

Fumătorii înrăiţi pot scăpa de acest viciu ucigător cu o ceaşcă de ceai. Există câteva plante banale care ne scapă de nevoia de nicotină şi totodată curăţă organismul de substanţele toxice produse de fumul de ţigară. Iată care sunt cele eficiente remedii antifumat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cunoscută pentru efectele antidepresive, sunătoarea este şi unul dintre cele mai eficiente remedii antifumat. Planta atenuează nevoia de nicotină şi remineralizează organismul slăbit din cauza tutunului. Ca să scapi mai uşor de acest viciu, bea în fiecare zi ceai de sunătoare. Se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, fiind recomandate câte două-trei căni pe zi.

Remediu naturist pentru arsuri, inflamaţii şi iritaţii, sunătoarea creşte cantitatea de serotonină -substanţa care asigură buna dispoziţie- şi scade nivelul de cortizon, hormonul stresului.

Sunătoarea redă pofta de viaţă

Aşadar un ceai de sunătoare ne redă pofta de viaţă şi zâmbetul, făcând să dispară ca prin minune stările de anxietate, de insomnie şi nervozitate. “Numeroase studii au demonstrat că este cel mai puternic antidepresiv natural. Este recomandată pentru stări de teamă, tensiune şi stres. Datorită unei substanţe cu proprietăţi sedative este eficientă mai ales în stări depresive”, explică dr.Victor Verinceanu, medic de familie. Tot specialiştii spun că sunătoarea mai contribuie la funcţionarea normală a sistemului digestiv, deoarece stimulează bila, protejează mucoasa gastrică şi reduce spasmele.

Valeriana reduce tensiunea nervoasă

O cană cu ceai de valeriană este un bun remediu care te ajută să renunţi la fumat, fiindcă reduce stările de anxietate cauzate de reunţarea la nicotină. Bea câte o cană cu ceai de valeriană, în fiecare zi. Se prepară din două linguriţe de plantă mărunţită, peste care torni o cană cu apă clocotită.

Valeriana reduce tensiunea nervoasă şi anxietatea. Această plantă tratează toate afecţiunile ce au la baza lor stresul.

“Însă valeriana trebuie întrebuinţată cu mare grijă deoarece are numeroase efecte adverse precum indigestiile, ameţelile şi durerile de cap. Valeriana însă, folosită în cantităţi corespunzătoare elimină frica, stresul, calmează emoţiile, gândurile şi induce un somn liniştitor. Această plantă poate fi consumată fie sub formă de infuzie, fie sub formă de tinctură, diluată în apă. Tratamentul însă nu trebuie să dureze mai mult de două-trei săptămâni, deoarece poate afecta sistemul nervos central”, explică Marina Grigore, apifitoterapeut.

Iasomia, cel mai bun detoxifiant

Persoanele care renunţă la fumat se pot confrunta cu o stare crescută de iritabilitate şi de anxietate. Iasomia are efect relaxant asupra sistemului nervos. Două-trei căni cu ceai de iasomie te ajută să renunţi la fumat. Mai mult, în combinaţie cu ceaiul verde, ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, care se produc în timp ce fumezi. Combinaţia dintre aceste două plante este un bun detoxifiant pentru organism. Bei câte două-trei căni de ceai, zilnic.

Iasomia, floarea din care se extrage unul dintre cele mai scumpe uleiuri esenţiale din lume, nu doar ne copleşeşte cu parfum îmbătător. Planta care înfloreşte în luna mai şi se deschide doar la lăsarea întunericului este folosită pentru calmarea sistemului nervos şi îmbunătăţirea circulaţiei, în scop afrodisiac pentru stimularea impulsurilor sexuale, fiind adăugată în băile generale.

Beneficiile ceaiului de iasomie sunt multiple. Planta conţine cafeină, ideală pentru a pierde kilogramele în plus.

“Antioxidanţii care se găsesc în ceaiul de iasomie luptă împotriva radicalilor liberi şi protejează celulele, menţinând pielea elastică şi catifelată. De asemenea, conform studiilor medicale s-a stabilit că antioxidanţii din ceai scad colesterolul şi nivelul trigliceridelor, atunci când alimentaţia e bogată în grăsimi”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.

Vă recomandăm şi:

Cu ce ne dregem după festinul de Paşte. Remedii-minune care scapă rapid ficatul de toxine: ce alimente trebuie să consumi

Sucul de ţelină, o armă cu două tăişuri. Cui îi este interzisă leguma-minune care scade tensiunea şi previne cancerul

Aliaţii unei sănătăţi de fier: mierea şi usturoiul, alimente-elixir care luptă cu infecţiile şi cresc imunitatea

Pătlagina, planta care lecuieşte bubele. Proprietăţile tămăduitoare ale buruienii care tratează tusea, reumatismul şi întăreşte imunitatea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările