Reguli de bun simţ la restaurant. Cine intră primul în local şi ce trebuie să facă o doamnă, lista gafelor de evitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea în public, la un local, impune un comportament civilizat care să lase o impresie plăcută celor din jur. Fără prea mult efort putem da dovadă de bună creştere, dacă ţinem cont de câteva sfaturi. În cartea “Bunele maniere astăzi” de Aurelia Marinescu găsim câteva sugestii care ne fac să evităm gafele.

Cele mai importante reguli:

1. Când intrăm într-un restaurant, nu trântim uşa în nasul celui din spatele nostru, ci chiar o ţinem, ca să poată intra şi el. E normal ca acesta să ne mulţumească. 

2. Nu se intră în restaurant cu paltonul, cu pălăria pe cap sau cu umbrela în mână, chiar dacă vrei doar să te asiguri că sunt locuri libere. Cu atât mai mult, nu-ţi vei pune hainele pe scaunul de alături.

3. Primul care intră în restaurant este bărbatul, pentru a-şi proteja invitata de privirile curioase ale celor din jur şi pentru a-i cere şefului de sală să-i indice o masă liberă. Uneori, în lipsa acesteia, eşti obligat să te aşezi la o masă deja ocupată. În prealabil, trebuie să ceri permisiunea celor prezenţi şi să aştepţi răspunsul lor.

4. În orice situaţie, doamna este rugată să-şi aleagă locul pe care-l doreşte.

5. Bărbatul trage scaunul pe care urmează să se aşeze invitata să şi ocupă locul de vizavi, dacă e liber.

6. Lista de bucate este consultată de fiecare în parte. După ce s-au hotărât ce vor să mănânce şi să bea, domnul este cel care dă comanda.

 7. O doamnă evită să vorbească cu chelnerul, pe tot parcursul mesei.

Ce face o femeie singură

1.O doamnă nu intră într-un local unde se servesc cu predilecţie băuturi alcoolice. În schimb, îi este permis să intre într-un restaurant de lux. Nu se pune problema când e vorba de o cafenea, o patiserie, un snack-bar. Odată aşezată la masă, va vorbi  numai cu chelnerul, numai acestuia îi va cere să-i cumpere un chibrit, sau să-i împrumute o brichetă. 

2. Nu va arunca priviri insistente şi curioase prin sală, nu se va pieptăna şi nu-şi va retuşa machiajul la masă. Toate aceste gesturi pot fi făcute inconştient, dar riscă să fie greşit interpretate, şi imprudente,adică doamna riscă să intre în nişte încurcături penibile. Este infinit mai uşor să previi un conflict decât să-l rezolvi, odată declanşat. 

3. O doamnă sau două doamne singure într-un restaurant nu-şi vor comanda niciun fel de băuturi tari şi ar fi de dorit să evite chiar şi vinul. Dacă imaginea unui bărbat beat este neplăcută, cea a unei femei ameţite este insuportabilă.

Cartea cu succes neaşteptat

Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare.

Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

Când, cui, cât dăm bacşiş. Codul bunelor maniere: „A da bacşişuri exorbitante nu constituie o dovadă de generozitate“

Codul bunelor maniere în mediul digital: cum trebuie să le urezi la mulţi ani prietenilor şi ce faci când trebuie să îţi anunţi şeful că nu ajungi la birou

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite