Regina Maria şi oamenii simpli: Era minunat, ca într-un vis, am fost aclamaţi ca eliberatori, iar eu am fost numită «cea mai scumpă femeie de pe pământ»

Regina Maria şi oamenii simpli: Era minunat, ca într-un vis, am fost aclamaţi ca eliberatori, iar eu am fost numită «cea mai scumpă femeie de pe pământ»

Regina maria a iubit oamenii simpli FOTO Arhivele Naţionale ale Statului

Românii o admirau şi erau entuziasmaţi de exuberanţa şi de spiritul ei. Regina Maria  preţuia tradiţiile populare româneşti şi viaţa ţăranilor păstrători de obiceiuri frumoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Era fascinată de costumul popular românesc pe care îl purta cu mândrie la reşedinţele regale şi în călătoriile pe care le făcea în ţară. I-au fost dintotdeauna dragi ţăranii şi oamenii simpli, umili, se arată pe site-ul reginamaria.org. 

Le aprecia bunătatea, candoarea, nobleţea, ospitalitatea, sinceritatea, cu care o primeau în satele şi locuinţele lor. Era de-a dreptul îndrăgostită de bisericuţele mici de la sate pe care le căuta înadins. Le descoperea de fiecare dată cu bucurie şi niciodată nu a putut să le uite farmecul. Oamenii o primeau de fiecare cu încântare şi cu inima deschisă. „Am învăţat să iubesc munca ţăranilor, să le apreciez răbdarea, perseverenţa, fidelitatea şi am învăţat de la ei să iubesc mirosul grâului”, nota Regina Maria în Memoriile sale.
 
Cel mai probabil, în luna mai 1919, s-a bucurat cel mai mult de manifestarea dragostei şi fidelităţii ţăranilor români, atunci când împreună cu regele Ferdinand a vizitat Ardealul, proaspăt eliberat după Marea Unire. Este unul din momentele în care descoperim cum se manifestă geniul politic al reginei Maria. Trecută prin toate avatarurile suferinţelor soldaţilor români de pe front, revenită doar de câteva luni din saloanele pariziene în care a trebuit să negocieze recunoaşterea frontierelor României Mari cu „mai-marii zilei” ai politicii mondiale (Georges Clemenceau, Raymond Poincaré, Woodrow Wilson etc.), o vedem la scurt timp pe regină (mai 1919), îmbrăcată în ie românească, în mijlocul ţăranilor români, luând la pas trecătorile pitoreşti din satele Transilvaniei.


Nimic nu este mai grăitor decât fotografiile şi însemnările din jurnal care descriu figurile şi sentimentele de spontană fericire şi apreciere ale ţăranilor români care i-au cucerit inima reginei. „De multe ori am fost primită din inimă în aceste sătucene, ţăranii ieşindu-mi înainte cu mânile pline de flori. La cel dintâi semn de apropiere a trăsurii mele, cete de călăreţi rustici vin în goană ca să mă întâmpine, săltând grăbit pe căluţii lor zburliţi, purtând steguleţe ori ramuri înflorite şi chiuind de bucurie. Se ţin hojma de trăsură, ridicând nori de praf. […] Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioşie; şi ele-ţi strigă: bine-ai venit! Cete de femei îmbrăcate vesel şi de copii se revarsă din case, după ce şi-au prădat grădinile ca să samene flori în calea Reginei lor”, se arată în Regina Maria a României, Ţara mea, Bucureşti, 1916, p. 8.
 
Se înghesuie ca să ne sărute mâinile
 
Regina Maria a notat cu empatie în jurnalul său şi devotamentul umil al ţăranilor de la sate faţă de ea: „De multe ori, pe unde am fost, locuitorii s-au strâns în jurul meu, sărutându-mi mâinile, marginea hainei mele, căzând în genunchi parcă ar fi voit să-mi sărute piciorul, şi, mai mult decât odată, ei mi-au adus pe copiii lor care-şi făceau cruce înaintea mea ca şi cum aş fi fost o icoană într-o biserică. La început era greu să primeşti fără a te înroşi aşa un omagiu, dar pe încetul m-am deprins cu aceste manifestaţii loiale; pe jumătate umilită, pe jumătate mândră, înaintam printre ei, fericită că mă aflu în mijlocul lor”, explică un paragraf din Regina Maria a României, Ţara mea, Bucureşti, 1916, pp. 8-9.
 
  
„După aceea, am mers printre ţăranii foarte entuziaşti, bucuroşi să ne vadă, toţi încercând să se înghesuie ca să ne sărute mâinile. Pe măsură ce înaintam, era minunat, mişcător, ca într-un vis. Am fost aclamaţi ca eliberatori, mari eroi, eu am fost numită «mama tuturor românilor», «doamna mult iubită care i-a unit pe toţi», «mama după care tânjiseră», «cea mai scumpă femeie de pe pământ». Toate femeile cădeau în genunchi şi sărutau poala hainei mele, altele dădeau unele peste altele, o doamnă în vârstă, izbucnind în lacrimi, şi-a pus fruntea pe pieptul meu, copii mici se agăţau de mâinile mele, bătrâni gârboviţi şi slăbiţi îşi acopereau feţele şi plângeau de bucurie. A fost o manifestaţie extraordinar de impresionantă şi cea mai mişcătoare, izbucnire de bucurie, de dragoste şi recunoştinţă pe care le-am simţit, trebuie să le iau pe toate în inima mea”, Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, Bucureşti, 2005, p. 192.
 
Au presărat flori în faţa noastră
 
Una din cele mai frumoase caracterizări făcute ţăranilor români din Ţara Moţilor din Apuseni îi aparţine tot reginei Maria a României, într-o vizită istorică făcută în luna mai a anului 1919, în localitatea Câmpeni: „O zi încântătoare, mai mult sau mai puţin rustică, noi îndreptându-ne spre minunaţii munţi […] Am plecat apoi cu maşina pe cel mai frumos drum printre dealuri. Toate pădurile de pe margine se ridicau falnice în verdele lor nou, pe care se profilau brazii absolut negri. Pretutindeni sate pitoreşti şi toată populaţia afară ca să ne primească, în frunte cu preotul cu crucea în mână. Ei au binecuvântat şi ne-au sărutat mâinile, au presărat flori în faţa noastră, ne-au cântat cântece patriotice, au dansat dansurile lor naţionale, toate clopotele de la biserici băteau, femeile mi-au oferit flori şi cusături făcute în casă. A fost un marş triumfal – nu de puţine ori mi-au dat lacrimile”, Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, Bucureşti, 2005, pp. 192.

 
„Un sat prin care am trecut avea case care m-au făcut să-mi pierd capul de încântare, ele erau construite din trunchiuri imense de copaci ca nişte cutii uriaşe, încheiate cu cele mai exagerat de înalte şi înclinate acoperişuri din paie de culoarea blanei de cârtiţă. De departe, ele arătau ca nişte gigantice muşuroaie de furnici sau ca uriaşe căciuli. Nu-mi puteam crede ochilor, niciun basm cu zâne nu ar fi putut inventa asemenea case minunate. Cu greu puteam sta liniştită în maşina mea, simţeam că trebuie să mă opresc şi să intru în ele. Uneori ele erau grupate ca nişte ciuperci de mărime fantastică, alteori erau singuratice, ascunse printre copaci în unghere abrupte. Toţi ţăranii în costume pitoreşti. A fost o privelişte de neuitat”, se arată în lucrarea Maria, Regina României, Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), vol. 1, Editura Albatros, Bucureşti, 2005, pp. 192-193.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările