Regal focloric la festivalul "Hora mare": Lăutarii din Chişinău şi nea Mărin, îndrăgitul coregraf, încing atmosfera

Regal focloric la festivalul

Orchestra Lăutarii din Chişinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros vine la Călăraşi FOTO Centrul de Creaţie

Cea de a XXVI-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor “Hora mare” se anunţă incendiară. Evenimentul, desfăşurat sub egida CIOFF – Consiliul Internaţional de Organizare a Festivalurilor Folclorice şi Artă Tradiţională,  partener al UNESCO reuneşte timp de 5 zile unii dintre cei mai talentaţi interpreţi, dar şi maeştrii ai dansului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Timp de cinci zile călărăşenii se vor bucura de participarea la festivalul de anul acesta  de momente extraordinare prezentate de ansamblurile folclorice din Bulgaria, Georgia, Israel, Serbia, Slovacia, Turcia, Egipt, Republica Moldova şi din România. Astfel,  ansamblurile care vor evolua pe scena festivalului au pregătit spectacole de înaltă ţinută artistică, evidenţiind astfel obiceiuri şi tradiţii.
 
Seara de duminică, 12 august, se anunţă una specială, printr-un spectacol inedit pus în scenă de ansamblurile folclorice româneşti, întregul regal de muzică şi dans popular promovând frumuseţea şi unicitatea identităţii culturale, moment dedicat Centenarului Marii Uniri. ”Seara românească” a festivalului ”Hora Mare” va debuta cu evoluţia pe scena din Parcul Dumbrava a membrilor Ansamblului Artistic Profesionist ”Mureşul” din Tg. Mureş. 
 
"Un alt moment deosebit prezentat în aceeaşi seară şi care va ajunge cu siguranţă la sufletul iubitorilor folclorului românesc  va fi pus în scenă de Ansamblul Şcolii de Dans Românesc ” Larisa şi Marin Barbu”, binecunoscutul şi îndrăgitul maestru coregraf Marin Barbu oferind în cadrul acestei manifestări culturale un moment special dedicat publicului călărăşean.  Cu siguranţă recitalul interpretei de muzică populară, Angelica Flutur îi va încânta pe cei prezenţi cu talentul şi graiul cu care  reprezintă zona Bucovinei, tânăra solistă fiind considerată urmaşa Sofiei Vicoveanca", au anunţat reprezentanţii Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.
 
Magicianul viorii
 
În premieră la Călăraşi se va afla în acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, într-un regal folcloric  de excepţie, Orchestra ”Lăutarii” din Chişinău dirijată de  maestrul Nicolae Botgros. Orchestra Naţională de muzică populară "Lăutarii" a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din Republica Moldova. Considerat un "magician al viorii", maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare "Lăutarii" şi a dus faima muzicii populare în zeci de ţări europene, dar şi în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda, precum şi în toate ţările din spaţiul ex-sovietic.
 
De-a lungul anilor, Nicolae Botgros a reuşit să înregistreze doar 2 albume pentru sine şi aceasta pe lîngă sutele şi chiar miile de materiale muzicale înregistrate cu interpreţii de muzică populară. O valoare culturală, a dus faima orchestrei "Lăutarii"nu doar peste ţări, ci şi peste ani, fiind declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002. Nicolae Botgros ştie a mînui bagheta de dirijor a orchestrei odată cu arcuşul viorii, demonstrînd măiestrie şi talent în tot ceea ce face.
 
De asemenea, marţi, 14 august, călărăşenii se vor bucura de alţi invitaţi speciali care vor prezenta un moment deosebit prin evoluţia lor pe scena festivalului a membrilor Ansamblului folcloric ”Fluieraşul” din Republica Moldova, condus de Edgar Ştefăneţ, dar şi de melodiile populare interpretate de Cornelia Ştefăneţ, Mihaela Tabura şi Iulian Corochi. 
 
Ansamblurile prezente la Festivalul Internaţional de Folclor „HORA MARE” 
ediţia a XXVI-a, 11 - 15 August 2018:    
 
BULGARIA, Dupnitza – Ansamblul ”Rila” : A participat la peste 45 de festivaluri şi competiţii la care au câştigat 17 şi au fost prezenţi la multe emisiuni folclorice TV. Au avut diferite participări la festivaluri de gen din străinătate în Italia, Macedonia, Muntenegru. Pe langa dans, ansamblul "Rila" are 2 solisti.
 
 
GEORGIA, Tbilisi – Ansamblul ”Legenda”: Are o coregrafie deosebită şi  un dansator profesionist şi mai multe participări la diferite concursuri individual şi ca lider oficial al ansamblului. De zece ani  face coregrafie cu grupuri de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Ansamblul "Legend" participă la festivaluri în străinătate în Italia, Grecia , Azerbaidjan, Polonia, Spania, Armenia, Bulgaria, unde se prezintă cultura ţării lor.
 
ISRAEL – Havazelet Hasharon – Ansamblul ”Halleluya”: Grupul de dans Halleluya  a încântat nu numai publicul israelian , dar şi întreaga lume, cu spiritul său tineresc, dragostea de dans şi repertoriul diversificat. Compania a fost creată în 1988 de Barry Avidan, coregrafa şi directorul artistic. Grupul a apărut deja în numeroase reţele de televiziune îmbrăţişând performanţele colorate pentru iubitorii de dans din Israel şi din străinătate. 
 
SERBIA, Kostolak – Ansamblul ”Rozmarija”: Ansamblul a fost înfiinţat în 1947 şi a fost numit după oraşul Kostolac unde există şi funcţionează de mai mulţi ani. Kostolac se află la 100 km de Belgrad în aval de râul Dunărea. Grupul folcloric "Kostolac" adună aproximativ 300 de amatori de dans. Ansamblul a oferit cu succes spectacole în aproape toate oraşele din ţara natală şi a avut  spectacole remarcabile în 23 de ţări din întreaga Europă. A obţinut numeroase premii şi recunoştinţe semnificative la nivel local şi internaţional.
 
SLOVACIA, Presov – ”: Din anul 1992, Ansamblul Folcloric Rozmarija conservă şi descrie dansul, muzica, cântecele şi obiceiurile din Slovacia estică (şi anume regiunile Šariš, Zemplín, Abov şi Zamagurie) şi folclorul minorităţilor etnice locale. Performanţele sale live sunt însoţite de o bandă populară de cimbalom. Grupul se descurcă într-un mod viu, amuzant şi teatral. Rozmarija a reprezentat Preşov şi Slovacia la 87 de festivaluri internaţionale, inclusiv CIOFF, IOV sau IGF, şi a călătorit în 23 de ţări din Europa şi Asia. 
 
TURCIA, Istanbul - Ansamblul ”Bahcesehir Ugur Education Institute”: Universitatea Bahcesehir Folk Dance Group Asociaţia Clubului Tineret şi Sport a fost înfiinţată în 2003 ca un club de studenţi în cadrul structurii Universităţii Bahcehesir de către Okan Gurbuz. Cuprinde 500 de dansatori şi 10 profesori. 240 de dansatori sunt tineri (14-18 ani) şi 60 de dansatori sunt adulţi (20-40 de ani). Loial ai formelor autentice, ansamblul şi-a propus  să fie reprezentantul de promovare al culturii anatoliene în ţara natală şi în lume cu o abordare inovatoare.
 
REPUBLICA MOLDOVA – Înfiinţat în anul 1945 la Filarmonica de Stat, Ansamblul ”Fluieraşul” este unul dintre primele colective profesioniste din Republica Moldova. Spectacolele prezentate în Moldova, dar şi în peste 50 de ţări s-au bucurat de o înaltă apreciere din partea publicului meloman. 
 
Ansamblul folcloric ”Bărăganul” al Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi  – a fost înfiinţat în 1993 şi este format din elevi şi studenţi. ”Bărăganul” promovează în primul rând folclorul caracteristic zonei Călăraşi, dar şi frumuseţea cântecelor, dansurilor şi costumelor populare din aproape toate regiunile ţării. Autenticitatea repertoriului coregrafic este conferită de faptul că dansurile, preluate din sate, sunt transpuse scenic păstrându-se stilul interpretativ specific rural. 
 
EGIPT. Benha University Team for folklore. Ideea formării echipei a venit ca urmare a unui studiu care să coreleze tradiţia populară a guvernatorului Kalyobiya cu activitatea studenţilor, în special în cadrul universităţii, şi apoi să se dezvolte mai adânc în moştenirea egipteană în general. Echipa a fost formată dintr-un grup de studenţi de la diferite facultăţi şi are în prezent peste 30 de membri. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările