Razii în tot judeţul. Peste 500 de amenzi, aplicate de poliţişti în ultimele 3 zile

Razii în tot judeţul. Peste 500 de amenzi, aplicate de poliţişti în ultimele 3 zile

Poliţia, cu ochii pe toţi cei care încalcă legea FOTO Adevărul

Sute de amenzi au fost aplicate în ultimele 3 zile de poliţiştii călărăşeni în cadrul mai multor razii în pieţe, târguri, oboare, dar şi pe principalele drumuri din judeţul Călăraşi.


Oamenii legii au ridicat din magazine şi de pe tarabe 160 de kilograme de carne şi produse din carne, peste 300 de kilograme de legume şi fructe, 2.600 de ţigarete, 28 de litri de alcool şi peste 400 de kilograme de alte produse. De asemenea, au fost constatate 2 infracţiuni şi au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale.
Poliţiştii sunt permanent pe teren pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă. Astfel, în perioada 23-25 septembrie, peste o sută de oameni ai legii au periat pieţele, târgurile, oboarele şi zonele adiacente acestora.

Patru persoane, cercetate penal

În cadrul acţiunilor, au fost efectuate 69 de controale, dintre care 43 la societăţi comerciale, 14 în pieţe şi 12 în târguri/oboare. De asemenea, au fost constituite 23 de filtre rutiere, fiind verificate 510 de autovehicule. În cadrul dosarelor penale întocmite sunt cercetate 4 persoane.
De asemenea, au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 242.232 de lei, dintre care 20 la Legea nr. 61/1991 privind normele de convieţuire socială şi ordinea şi liniştea publică, 40 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 2 la H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

20 de pietoni, prinşi pe picior greşit

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 243 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 4 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 20 pentru abateri ale pietonilor şi 13 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea şi staţionarea autovehiculelor.
A fost aplicată o sancţiune prevăzută de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, precum şi 2 la H.G. nr. 69/2012 privind transportul de persoane. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 11 de permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

Vă recomandăm şi:

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de marfă şi de persoane

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă

Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările