Razie pentru verificarea tehnică a autovehiculelor. Poliţia a aplicat 34 de sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au acţionat pentru a verifica starea tehnică a vehiculelor. Pe 18 iunie, oamenii legii alături de specialişti RAR au organizat o acţiune comună pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Verificările au vizat sistemul de frânare, mecanismul de direcţie, sistemul de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, instalaţia de iluminare/semnalizare, echipamentele electrice, punţi, roţi, anvelope şi suspensie.

În cadrul acţiunii au fost controlate 23 de autovehicule, fiind aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 14 au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice, 10 pentru deficienţe ale instalaţiilor de iluminare/semnalizare, 4 pentru deficienţe ale sistemului de rulare, 3 pentru deficienţe la sistemul de frânare, 1 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 2 pentru alte nereguli constatate la regimul rutier. Totodată, poliţiştii au retras 23 de certificate de înmatriculare.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite