Razie la trecerile la nivel cu calea ferată. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de peste 275.000 de lei

Razie la trecerile la nivel cu calea ferată. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de peste 275.000 de lei

Şoferii care au încălcat legea au fost sancţionaţi FOTO Adevărul

Poliţiştii călărăşeni au aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 275.765 de lei, totodată fiind reţinute şi 2 permise de conducere, în urma unei acţiuni desfăşurate ieri la trecerile la nivel cu calea ferată.

Pe 17 octombrie, oamenii legii au verificat respectarea obligaţiilor la trecerile la nivel cu calea ferată. Activitatea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente. 
 
Amintim faptul că sancţiunea prevăzută de OUG 195/2002-R - Codul Rutier pentru nerespectarea obligaţiilor la trecerile la nivel cu calea ferată, este amenda de la 9 la 20 de puncte amendă, adică 1.305 la 2.900 de lei, cu măsuri complementare, după cum urmează:
-dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevazută cu indicator de oprire (crucea Sf. Andrei, la care conducătorul auto trebuie să opreasca pt a se asigura), măsura complementară este de 6 puncte penalizare (reamintim că la 15 puncte penalizare cumulate în 6 luni, se suspendă dreptul de a conduce);
-dacă trecerea la nivel cu calea ferată este prevazută cu bariere sau sisteme de avertizare acustico-luminoase, măsura complementară care se va aplica este suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: