Razie în trafic. 698 de şoferi au rămas fără permis pentru abateri rutiere
0Acţiunile pentru siguranţa cetăţenilor, desfăşurate de poliţişti ieri, au avut ca rezultat depistarea a 16 urmăriţi şi prinderea în flagrant delict a peste 142 persoane. În trafic, pentru nereguli rutiere, au fost reţinute 698 de permise de conducere.
ÎN SERVICIUL COMUNITĂŢII
Sâmbătă, 8 februarie, poliţiştii au organizat 249 de acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi au intervenit la 2.268 de sesizări, dintre care 1.796 prin 112.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 8.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.6.00.000 de lei, iar ca măsuri complementare au confiscat bunuri de 26.000 de lei.
Poliţiştii au constatat, în ultimele 24 de ore, 640 de infracţiuni şi au surprins în flagrant delict 142 de persoane. De asemenea, au depistat 16 urmăriţi naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 23 de măsuri preventive.
Totodată, poliţiştii rutieri au constatat 110 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În cazul a 698 de conducători auto a fost reţinut permisul de conducere, pentru abaterile constatate, fiind retrase şi 192 de certificate de înmatriculare.