Razie pe calea ferată. Peste 300 de gări, controlate de poliţiştii de la Transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de poliţişti români s-au alăturat celei de-a XVII-a acţiuni internaţionale RAILPOL, organizată simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru siguranţa transporturilor feroviare. În zilele de 26 şi 27 martie, statele RAILPOL participante au desfăşurat controale în staţii şi trenuri de călători, pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale din sistemul transporturilor feroviare

La acţiune au participat peste 500 de poliţişti de la transporturi. Pe parcursul a 24 de ore, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, au fost efectuate controale în 316 staţii feroviare, în aproape 300 de trenuri de persoane şi 44 de trenuri de marfă, fiind legitimate peste 1.250 de persoane.

Au fost verificate 129 de centre de colectare de metale, fiind descoperite 7.700 de kilograme de deşeuri metalice feroase scoase ilegal din gestiunea unei societăţi comerciale, care face obiectul unui dosar penal de evaziune fiscală. Totodată, au fost confiscate aproape 3.200 de kilograme de deşeuri metalice achiziţionate ilegal.

Conform IGPR, au fost întocmite dosare penale, în care sunt cercetate 23 de persoane, pentru  tâlhărie, distrugeri sau pentru deţinere ilegală de droguri. Pe parcursul acţiunii, poliţiştii români de la transporturi au realizat schimburi de date şi informaţii cu omologii din celelalte state europene angrenate.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite